Visual Promotion, 5 mil. euro in ambalaje
Compania Visual Promotion, activa in domeniul tiparului industrial, a finalizat o investitie de aproape 5 mil. euro intr-o unitate de productie de ambalaje. "Am investit anul acesta 1,5 milioane euro in achizitia si modernizarea unei hale de productie amplasata pe situl parcului industrial Republica si 3,5 milioane de euro pentru o noua linie de productie de ambalaje", a declarat Andrei Veseliu,…
Compania Visual Promotion, activa in domeniul tiparului industrial, a finalizat o investitie de aproape 5 mil. euro intr-o unitate de productie de ambalaje.
“Am investit anul acesta 1,5 milioane euro in achizitia si modernizarea unei hale de productie amplasata pe situl parcului industrial Republica si 3,5 milioane de euro pentru o noua linie de productie de ambalaje”, a declarat Andrei Veseliu, directorul general al Visual Promotion. Finantarea a fost asigurata, potrivit oficialilor, prin institutiile financiare Immorent Romania si BRD Group Societe Generale.
“Investitia ar trebui sa se simta pe piata de packaging (ambalaje – n. red.), care este un sector nou pentru companie si unde ne propunem atragerea clientilor din randul producatorilor FMCG (Fast Moving Consumer Goods – bunuri de larg consum – n. red.)”, a spus Veseliu. “Ca pozitionare, ne indreptam spre sfera ambalajelor pentru industria de consum, nu pentru produse de lux”, a adaugat el.
Prin investitiile de anul acesta, compania continua o campanie de modernizare inceputa in 1999.
Dupa aceste investitii, portofoliul companiei include servicii tipografice de prepress (scanare, DTP, separatii), tipar offset digital si clasic (tiparituri comerciale, pliante, cataloage, brosuri), legatorie si packaging.
Visual Promotion a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 3,5 milioane de euro, in crestere cu 20% fata de 2,9 milioane de euro in 2004 si un profit de 350.000 de euro fata de 200.000 de euro in urma cu un an.
Pentru acest an, Visual Promotion si-a bugetat o cifra de afaceri de 5,5 milioane de euro si un profit de 450.000 de euro.
Compania are in prezent 120 de salariati si lucreaza pentru clienti precum producatorul de medicamente Terapia sau companii din domeniul publicitatii precum TBWA si BvMcCann.
-
Românii revin la Fidelis: 1,48 mld. lei în noiembrie, cel mai bun rezultat din luna mai încoace, la aceleași dobânzi ca în octombrieBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
EDIȚIE SPECIALĂ AFACERI DE LA ZERO SUSȚINUTĂ DE 5 TO GO. Bogdan Găman și Diana Munteanu au deschis o cafenea într-un mic oraș din județul Bacău, care generează venituri de peste 600.000 lei. Cei doi pregătesc a doua cafenea anul viitor(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Ce au in comun gigantii tech Apple, Google și mai nou Nvidia? După 33 de ani cu Jensen Huang la conducere, Nvidia intră în cel mai dificil test de succesiune din Big TechBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026