Visul american si bascalia autohtona

Teatrul de Comedie si-a deschis in aceasta stagiune “laboratorul” cu o piesa a dramaturgiei tinere care s-a impus cu repeziciune: un premiu – la Dramafest, urmat de un spectacol de palmares si apoi de invitatii peste hotare. Criticii dramatici, dar si cei literari s-au intrecut sa scoata din anonimat numele autorului debutant: Andreea Valean.

Piesa are un nume interesant, care trimite la comedie: Eu cand vreau sa fluier, fluier. Dar prima montare a fost un spectacol dur, construit cu o atentie deosebita pe rostirea replicii, pe tensiunea pe care o cuprinde fiecare cuvant.

A fost un spectacol jucat la Tg. Mures, in stilul regizorului Cristian Theodor Popescu.

Actiunea piesei este tragica: razvratirea unor adolescenti inchisi intr-o scoala de corectie. Baietii ies din programul zilnic pentru o discutie cu o domnisoara psiholog stagiar, reusesc sa dezarmeze un gardian, il iau ostatic alaturi de psiholoaga si cer bani si un elicopter ca sa fuga.

Unde? In America. Delincventa juvenila este un subiect delicat, grav, dar daca se pune accent pe teribilismul acestor tineri, se poate transforma totul intr-o scena comoda, de un ridicol gratuit, cu profunzimea si hazul glumelor de cartier!

Dar de ce s-ar opta pentru o varianta comica in cazul unei problematici atat de delicate? Pe de-o parte, este meritul textului ca poate avea mai multe interpretari, pe de alta este un viciu aproape, care se transmite de foarte multi ani la toti studentii din scolile de teatru: usurinta cu care se trece totul in bascalie, gustul pentru facil, lipsa antrenamentului pentru gloria tragica.

De aceea varfurile generatiilor tinere – Mihai Constantin, Marius Stanescu, Zoltan Octavian Butuc, Alexandru Jitea de exemplu – s-au ales dintre cei care au reusit sa faca pasul spre rolul tragic credibil.

Dar sa nu deviem prea mult de la subiect! Spectacolul de la Comedie este unul reusit. Este in primul rand datorita textului, apoi gratie regizorului, carora li se adauga entuziasmul din partea componentei masculine a distributiei.

Regizorul vine de la Cluj (este actor la Nationalul clujean dar si student la regie, in anul V) si este inca tributar tarelor scolii.

Nu are experienta si energia sa lucreze spectacolul cu tragismul pe care l-a avut varianta de la Tg. Mures, dar profita de cheful de distractie, de teribilismul glumelor de cartier pe care le pot provoca actorii.

Misiriantu simte ritmul spectacolului, il stapaneste si are curajul sa foloseasca fragmente de film prin care ilustreaza visul american al tinerilor razvratiti. Este o iesire din conventii binevenita.

Glumele sunt jucate cu chef si inspiratie. Liviu Lucaci este parca in mediul lui, Dan Tudor isi arata firea de artist, iar Alexandru Pop este singurul care nu se joaca pe sine insusi – interpreteaza rolul unui fiu de cioban imbecilizat de bataie.

Printre baieti, mai are un rol “moale” Dumitru Chesa, un gardian cu minte putina, care ajunge sa fie dezarmat.

Un rol dezarticulat isi construieste Delia Nartea Lucaci: psihologul stagiar care vine printre tinerii delincventi cu gandul la un studiu care sa ii aduca o bursa in State.

Dar greul spectacolului sta pe umerii celor trei actori tineri, interpretii delincventilor, care daca si-ar iesi din ritm ar rezulta o reprezentatie de plans.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment al Ziarului Financiar