Vizită surpriză a șefului Google în Coreea de Nord
Președintele gigantului de Internet american Google, Eric Schmidt, va merge în curând în Coreea de Nord, a confirmat joi diplomația sud-coreeană.
“Am fost informați în legătură cu faptul că el intenționează să efectueze o vizită cu caracter privat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Afacerilor Externe, Cho Tai-Young.
Seulul nu cunoaște în schimb nici data, nici motivul sejurului, a precizat el în cadrul unei conferințe de presă.
Google a refuzat până în prezent să confirme vizita despre care au relatat inițial Associated Press și Wall Street Journal, afirmând că aceasta va face parte dintr-o misiune umanitară condusă de fostul guvernator de New Mexico Bill Richardson.
Richardsson este familiar cu Coreea de Nord pentru că a negociat eliberarea mai multor cetățeni americani în ultimii 20 de ani.
Phenianul a anunțat la sfârșitul lui decembrie arestarea, la 3 noiembrie, a unui american de origine coreeană, Pae Jun-Ho, care a intrat în Coreea de Nord în calitate de turist și pe care regimul comunist îl acuză că a comis un “delict”, fără alte precizări.
În 2010, fostul președinte american Jimmy Carter a obținut eliberarea lui Aijalon Mahli Gomes, condamnat la opt ani de muncă silnică pentru că a intrat fără autorizație în Coreea de Nord din China. Cu un an înainte, Bill Clinton a obținut eliberarea a două jurnaliste americane, Laura Ling și Euna Lee, arestate pentru că au trecut frontiera din China.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026