Vladescu si Berceanu, chemati la Comisia de abuzuri a Senatului
Senatorii din Comisia de abuzuri au decis ieri, la propunerea senatorului PC Rodica Stanoiu, sa ii invite, saptamana viitoare, la audieri pe ministrii Sebastian Vladescu, Laszlo Borbely si Radu Berceanu in legatura cu prevederile Legii 10/2001 privind imobilele nationalizate
Senatorii din Comisia de abuzuri au decis ieri, la propunerea senatorului PC Rodica Stanoiu, sa ii invite, saptamana viitoare, la audieri pe ministrii Sebastian Vladescu, Laszlo Borbely si Radu Berceanu in legatura cu prevederile Legii 10/2001 privind imobilele nationalizate. Ei trebuie sa dea explicatii cu privire la fondul de 2% din sumele obtinute din privatizari care ar trebui sa mearga catre finantarea construirii de locuinte sociale. Potrivit senatorului conservator, din calculele sale, 2% din privatizarile din 2001 pana in prezent reprezinta “opt milioane de dolari, 60 de milioane de euro si 80 de milioane de lei”. “Atragem atentia asupra faptului ca nu se precizeaza nimic despre aceste sume in bugetul pe anul 2007, dupa cum cerea legea. Va solicit ca, in aceasta problema, sa-i audiem, in procedura de urgenta, pe ministrii Vladescu, Borbely si Berceanu”, a adaugat Rodica Stanoiu, propunerea sa fiind votata.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026