Vocația datoriei/ de Stelian Țurlea
Petre Otu Mareșalul Constantin Prezan Vocația datoriei Editura Militară Constantin Prezan a fost un reper pentru generația interbelică, statut accentuat și de acordarea rangului de mareșal, dar nu s-a implicat în viața politică a țării. Cartea de față este rezultatul…
Petre Otu
Mareșalul Constantin Prezan
Vocația datoriei
Editura Militară
Constantin Prezan a fost un reper pentru generația interbelică, statut accentuat și de acordarea rangului de mareșal, dar nu s-a implicat în viața politică a țării. Cartea de față este rezultatul unor îndelungate investigații în arhive și biblioteci. Autorul (conferențiar universitar și colonel în rezervă, președinte al Comisiei Române de Istorie Militară) și-a propus să analizeze în detaliu activitatea mareșalului și nu uită să citeze din admirabilul portret semnat de Pamfil Șeicaru: “Prezan era un ofițer de rară eleganță morală niciodată dezmințită, un aristocrat cu gestul stăpânit, de o discretă autoritate. Nu avea elocvența, gestul, atitudinea care fascinează, dar radia în jurul lui autoritatea, încrederea. Știa să descopere colaboratorii, cărora le menaja susceptibilitățile, le dădea o cât mai mare sferă de inițiativă, le garanta independența de spirit.”
Mihail E. Ionescu
România orientală
160 de ani (1848-2009)
Editura Militară
“Prezenta carte însumează articole și studii scrise de-a lungul
ultimilor ani, publicate în reviste de specialitate sau care văd
acum prima oară lumina tiparului. Ținta strângerii lor laolaltă
este să reprezinte autorul în privința propriei atitudini față de
cei peste 160 de ani de istorie a României moderne. Volumul se vrea
și un alt fel de citire a evoluției istorice prin lupa unor
subiecte mai puțin abordate de colegii de profesie. Nu ezit să
afirm că este nevoie și de o altfel de citire a celor 160 de ani ai
istoriei Românie moderne. Această citire trebuie să fie datoria
fiecărei generații, are darul de a fi generatoare de prospețime în
interpretare și să deschidă noi făgașe cercetării. (…)
Istoriografia referitoare la ultimii 160 de ani ai trecutului
național a devenit prea mult o sumă de clișee, pentrui a nu încerca
eliminarea lor în măsura în care nu mai rezistă recitirii
istoriei.” Articolele și studiile sunt împărțite în mai multe mari
capitole și teme: modernizarea României, războaiele României,
securitatea națională, politica internă.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026