Versiunea completă
Business Hi-Tech

Vodafone: apeluri in roaming la costuri nationale in UE

Vodafone: apeluri in roaming la costuri nationale in UE

Adrian Dumitrache - Mediafax · 3 noiembrie 2006 · 1 min de citit

Vodafone Romania a extins disponibilitatea optiunii care permite efectuarea de convorbiri din strainatate la costurile aferente unui apel pe teritoriul Romaniei, in toate cele 25 de state membre ale UE, a anuntat, joi, operatorul de telefonie mobila.
Prin activarea acestei optiuni, atat abonatii Vodafone, cat si clientii care utilizeaza cartele preplatite pot efectua apeluri in roaming la tarifele lor nationale, in schimbul unei taxe de conectare pe fiecare apel.
“Peste 215.000 de clienti utilizeaza optiunea Vodafone Passport de la lansarea acesteia, in iunie 2006”, a afirmat directorul general al companiei, Liliana Solomon.
Optiunea poate fi activata gratuit de catre toti clientii Vodafone Romania.
Taxa de conectare pe apel este de 1,2 dolari, fara TVA, pentru clientii operatorului care utilizeaza una dintre cele 27 de retele Vodafone si retele preferate din Europa.
Optiunea este disponibila si in afara Europei, in state precum Australia, Noua Zeelanda si Japonia, dar in aceste cazuri taxa de conectare pe apel se ridica la 2,4 dolari, fara TVA.
Vodafone Romania este al doilea mare operator pe piata locala, cu 6,73 milioane de clienti la finele lunii iunie.

Citește și