Versiunea completă
Business Hi-Tech

Vodafone: e-mail si net mobil pentru consumatori si IMM-uri

Saturarea pietei marilor companii, dotate deja cu solutii mobile, determina operatorul sa caute clienti pe noi segmente, pe care Vodafone le vede in plina expansiune.

Adrian Seceleanu · 5 noiembrie 2008 · 3 min de citit

Vodafone, al doilea jucator de pe piata locala de telefoane mobile, a lansat noi telefoane mobile si planuri tarifare care combina serviciile de date cu cele de voce, avand in vedere cresterea numarului de clienti din randul utilizatorilor persoane fizice si al micilor intreprinzatori.

Oficialii Vodafone spun ca lansarea noilor produse si servicii, precum si atentia tot mai mare care va fi acordata segmentului consumer, mici intreprinzatori, intreprinderi mici si mijlocii din punct de vedere al serviciilor mobile de e-mail si internet, este determinata atat de saturarea pietei marilor companii cat si de cresterile semnificative inregistrate in Romania din punct de vedere al vanzarilor de laptopuri si al utilizarii de pe telefoanele mobile a serviciilor de date. “Marea majoritate a companiilor mari utilizeaza deja servicii de internet mobil si solutii de e-mail mobil. Segmentul de piata pe care noi il vizam acum este reprezentat si de micile companii sau intreprinzatorii care nu au un server de mail propriu, ci utilizeaza ca solutie de e-mail conturi de la Google sau Yahoo!”, explica Liliana Solomon, CEO al Vodafone Romania. Ea spune ca solutiile de e-mail si acces la servicii de mesagerie instatanee, populare in Romania, vizeaza si utilizatorii persoane fizice, care doresc sa aiba acces la mesajele e-mail personale, in afara celor de serviciu. “Toate aceste categorii de utilizatori au nevoie de acces la informatie, iar noi incercam sa oferim solutii in aceasta directie”, a adaugat Solomon. Ea spune ca nevoia de acces la informatie poate reprezenta un factor care sa majoreze vanzarile pe piata ale unor asemenea solutii, in ciuda efectelor crizei economice, indiferent ca este vorba de un mic intreprinzator sau de o persoana care vrea sa aiba acces la conturile sale personale de e-mail. Vodafone si-a construit oferta de produse si servicii bazandu-se si pe alti doi indicatori: explozia vanzarilor de laptopuri – vazuta ca o oportunitate pentru a vinde solutii mobile de acces la internet si cresterea in 2008 de aproape patru ori a numarului de utilizatori de servicii de date din reteaua Vodafone (utilizatori de carduri de date si clienti care acceseaza internetul de pe mobil). Astfel, in T1 2008 numarul de laptopuri vandute in Romania a fost de 123.000, fata de 54.000 in urma cu un an, in timp ce numarul de desktopuri vandute a fost aproape identic in cei doi ani, conform unui studiu GfK, citat de Vodafone. “Practic, in Romania laptopurile sustin vanzarile de pe piata de computere”, a spus Karsten Wildberger, director comercial pe segmentul consumer la Vodafone. Numarul utilizatorilor de internet din Romania va atinge nivelul de noua milioane pana la finele anului 2008, iar ponderea conexiunilor mobile va creste in detrimentul celor fixe, conform oficialilor Vodafone. Un alt indicator care a determinat Vodafone sa lanseze noile produse si servicii este o statistica interna a operatorului, care arata ca 60-70% din utilizatorii de telefoane inteligente din reteaua Vodafone isi acceseaza conturile de e-mail de pe mobil. Pentru a accelera vanzarile de solutii de date, Vodafone va lansa in luna decembrie si o linie de laptopuri sub brand propriu. Pe langa acestea, compania va insista pe dezvoltarea portofoliului de telefoane mobile inteligente, care sa stimuleze vanzarea si utilizarea serviciilor sale de date. Concentrarea Vodafone pe date este explicabila, in conditiile in care piata locala s-a maturizat, iar compania nu isi mai poate creste veniturile atragand noi clienti. Orange, cel mai mare rival al Vodafone, a anuntat de asemenea ca se bazeaza pe vanzarile de date pentru a compensa efectele crizei si ale maturizarii pietei.   Ce a anuntat Vodafone
Citește și