Vodafone se retrage din China pentru 6,5 miliarde de dolari
Vodafone, cel mai mare grup de telefonie mobilă din lume, și-a vândut participația de 3,2% pe care o deține în cadrul China Mobile, pentru 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare dezinvestire de când Vittorio Colao a fost numit CEO al companiei în 2008, relatează Bloomberg.
Vodafone, cel mai mare grup de telefonie mobilă din lume, și-a
vândut participația de 3,2% pe care o deține în cadrul China
Mobile, pentru 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare dezinvestire de
când Vittorio Colao a fost numit CEO al companiei în 2008,
relatează Bloomberg.
Aproape 70% din sumă va fi returnată acționarilor prin achiziția de
acțiuni, iar restul va fi folosit pentru plata datoriilor. Vodafone
deține 45% din operatorul american Verizon și încă 44 de procente
din acțiunile celui francez SFR. Presa a relatat luna trecută că
grupul de telefonie mobilă s-ar putea retrage din China, dar și din
Polonia și Franța pentru a-și mulțumi investitorii, care – după
expansiunea internațională puternică a grupului din ultimii ani –
vor să vadă o gestiune mai bună a activelor companiei. Grupul
Vodafone a intrat în România în anul 2005 prin achiziția Connex și
este în prezent numărul doi pe piața de telefonie mobilă, cu
afaceri de 929 de milioane de euro în 2009 și aproape 10 milioane
de clienți la finele lunii iunie 2010.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026