Volksbank a intrat sub controlul unui SRL austriac
Volksbank, a șasea bancă locală după active, a intrat la sfârșitul lunii trecute sub controlul unui vehicul austriac cu statut juridic de SRL, VBI Beteiligung GmbH, deținut la rândul său de Österreichische Volksbanken (51%), DZ Bank (Germania) și Banque Populaire (Franța) - câte 24,5% din acțiuni.
Volksbank, a șasea bancă locală după active, a intrat la sfârșitul lunii trecute sub controlul unui vehicul austriac cu statut juridic de SRL, VBI Beteiligung GmbH, deținut la rândul său de Österreichische Volksbanken (51%), DZ Bank (Germania) și Banque Populaire (Franța) – câte 24,5% din acțiuni.
Subsidiara locală a grupului austriac a fost deținută până acum de Volksbank International (VBI), divizia care administra toate afacerile din Europa Centrală și de Est ale Volksbank. VBI a fost preluată de rușii de la Sberbank în această toamnă, dar subsidiara din România a rămas în afara tranzacției.
“Schimbarea la nivelul acționariatului nu afectează în niciun fel operațiunile băncii, care își va desfășura activitatea în aceleași condiții ca și până acum”, a declarat Johann Lurf, președintele Volksbank România.
Austriecii au decis să păstreze în portofoliu subsidiara locală, cea mai mare din cadrul VBI, și să o repoziționeze pe piață, urmând ca într-un interval de doi-trei ani să o vândă. Volksbank România a fost lovită puternic de creșterea portofoliului de credite neperformante în perioada crizei după ce în anii de boom s-a concentrat pe vânzarea de credite ipotecare din linii de finanțare de la Viena.
Decizia Volksbank de a transfera banca locală pe un vehicul special nu este singulară, în contextul în care cu doi ani în urmă grupul austriac Erste a interpus în relația sa de acționar majoritar al BCR, cea mai mare bancă locală, două vehicule cu statut juridic de SRL înființate în Austria – EGB Ceps Beteilungen GmbH și EGB Ceps Holding GmbH, acesta din urmă fiind deținătorul legal al pachetului majoritar de acțiuni BCR. Mișcarea a fost justificată în principal prin rațiuni fiscale.
BCR deținea la jumătatea anului o cotă de piață de circa 20% și se poziționa pe primul loc în sistemul bancar, în timp ce Volksbank era a șasea bancă și avea o cotă de piață de peste 6%. Două SRL-uri austriece au ajuns astfel să controleze circa un sfert din activele de 80 mld. euro din sistemul bancar.
Volksbank ajunsese în 2008 până pe poziția a treia în clasamentul băncilor locale, dar portofoliul companiei s-a restrâns treptat în ultimii trei ani în contextul în care vânzările de credite de retail au fost înghețate. Banca și-a relansat oferta de retail în această toamnă, mizând și pe atragerea de fonduri de la clienți.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026