Volum record inregistrat de titlurile Petrom pe Bursa
Volum record inregistrat de titlurile Petrom pe Bursa
Titlurile Petrom au facut obiectul unor tranzactii in valoarea de peste 5 mil. euro (aproape 18 mil. lei), reprezentand cel mai ridicat nivel de la inceputul lunii februarie.
Segmentul petrolier a contribuit intr-o foarte mare masura la aprecierea indicelul BET, in crestere cu 1,6%, titlurile Petrom si Petromidia inregistrand un avans de 3,7%, respectiv 4,4%.
SIF-urile au castigat in medie 1,5%, cotatiile urcand pe parcursul intregii sedinte.
Actiunile Transelectrica au adaugat 0,44%, pe un rulaj de 1,16 mil. euro (4,1 mil. lei).
Citește și
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026