Vorbele lui Rehn, la fel ca spritul lui Hrebenciuc

Dupa atatea vorbe mirosind a praf de pusca, liberalii si democratii s-au linistit si s-au hotarat sa o ia de la capat, ca doar “noul inceput” este un soi de atitudine foarte draga romanilor. Seamana cu reforma in sanatate, care incepe in fiecare an, cu adevarata democratie, care se instaleaza la fiecare mandat prezidential, sau cu veritabila economie de piata, care e musai sa se “implementeze” in alt fel, de cate ori apare un nou guvern. Probabil, partile combatante au avut o sclipire de luciditate si, atinse de intelepciunea de pe urma au ajuns la concluzia ca, de ochii lumii si pentru interese inalte, trebuie sa fie un cuplu, chiar daca locuiesc in case separate. Din punct de vedere declarativ si luand in considerare valoarea relativa a angajamentelor de buna-vecinatate, casnicia va dura, taras-grapis, “cel putin pana in 2008”, cu posibilitati vagi de prelungire.

Cred ca momentul psihologic, care a produs aceste efecte relativ benefice pe termen scurt, a fost atunci cand comisarul Olli Rehn le-a transmis celor cu minti cam infierbantate, in stilul sau lapidar, ca nu este momentul potrivit pentru vanzoleli de felul alegerilor anticipate sau picatului de Guvern, intrucat ar fi dovada de neseriozitate.

Apelul la intelepciune al finlandezului Rehn (Finlanda, ca orice societate nordica care se respecta, este un loc unde sefii de guvern nu se schimba dupa umorile sefilor de stat) a fost la fel de percutant ca o ninsoare cazuta in toiul verii, mai ales ca venea dupa declaratiile cu iz de carbid ale presedintelui Basescu.

Intre Olli Rehn, un tip sobru, care imparte aprecieri cu multa parcimonie si insidiosul Viorel Hrebenciuc nu este loc de asemanari, dar de aceasta data interventia comisarului a avut urmari asemanatoare cu ale spritului dat de deputatul PSD colegilor sai cu dor de duca din partid. Dincolo de anecdotica situatiei, nu se poate sa nu remarci ca, a o suta oara, a fost nevoie de o mustruluiala din directia Bruxelles, pentru ca lucrurile sa nu o ia razna in stilul latin, ce ne impinge mai curand spre maidan, decat spre lumea civilizata.

In esenta, transferul de minte limpede dinspre UE este pozitiv, insa tocmai apelul la o asemenea solutie arata cat de subrede continua sa fie institutiile si mecanismele de la noi, cat de indoielnice sunt moravurile politice locale si cat de multe mai avem de invatat in materie de normalitate.

Daca este sa ne luam dupa ultimele intamplari politice si privind in trecutul apropiat, dezideratul integrarii in Uniunea Europeana ramane singurul solid si care are o prioritate aproape axiomatica.Din motiv ca vrem sa ne vedem in Uniune, tribulatiile sunt lasate la o parte, armele ingropate, disputele uitate. In numele integrarii se lanseaza ultimatumuri si se aduc beligerantii la masa verde. Politicienii impart timpul dupa borna integrarii, omul de rand

si-a transferat de mult sperantele spre Uniune.

Integrarea este pretext, liant, justificare. Insa, nu ar fi de mirare ca, purtand atatea poveri, acest deziderat sa inceapa sa se demonetizeze, chiar inainte de vreme. Dupa Revolutie, bunele si relele se faceau in numele reformei si restructurarii si totul se justifica prin democratie. La un deceniu si jumatate de la Revolutie, bunele si relele se fac in numele integrarii europene. Asteptarile sunt inca imense, deci, in acest moment, binele, prosperitatea, chiar securitatea sociala sunt asociate cu Uniunea Europeana.

Problema va fi in momentul impactului, cand fiecare va simti, pe post de experienta personala, ca nu este vorba de un El Dorado in care si-au gasit norocul si ca statutul de cetatean european implica obligatii uneori apasatoare. Deocamdata, pastrand proportiile, este ceva la care, din spirit de conservare, evitam sa ne gandin, la fel cum, in viata, alungam gandurile negre despre conditia trecatoare a omului.

* Indira Crasnea este publicist-comentator la Agentia de presa Mediafax