Votul la referendum poate fi exercitat oriunde în țară
Votul la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu va putea fi exercitat oriunde în țară, fără să mai existe obligativitatea ca votul să fie exprimat doar într-o anumită circumscripție electorală, potrivit informațiilor transmise de premierul Victor Ponta în ședința de guvern.
El a apreciat că, din punct de vedere organizatoric, lucrurile sunt mult mai simple decât la alegerile locale.
“Din punct de vedere organizatoric, cred că lucrurile sunt mult mai simple : este un singur buletin de vot, o întrebare foarte simplă «Da» sau «Nu», se poate vota în toată țara, nu mai există obligativitatea de a vota doar în circumscripția electorală”, a spus Ponta, în ședința de sâmbătă a Guvernului.
Guvernul se reunește sâmbătă dimineață în ședință extraordinară, pentru a adopta hotărârile de organizare a referendumului de demitere a șefului statului.
Surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX că Guvernul a calculat cheltuielile aferente referendumului de demitere a președintelui la circa 95 milioane lei, mai mult ca în 2007, dar în condițiile în care sunt deschise secții de vot și în străinătate, urmând ca unele circumscripții să fie “redesenate”.
În 2007, la primul referendum de demitere din funcție a președintelui Traian Băsescu, Guvernul a anunțat costuri de 60 milioane lei pentru organizarea scrutinului.
“În prezent, cheltuielile totale impuse de organizarea referendumului sunt estimate la aproximativ 95 milioane lei, dar în condițiile în care vor fi deschise secții de vot și în străinătate, deja fiind realizate și unele economii”, au arătat sursele citate.
Ordonanța de urgență prin care Guvernul a modificat Legea referendumului, stabilind că președintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetățenilor participanți, elimină sintagma “la nivelul țării” legată de voturile exprimate. Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, a precizat astfel că a fost eliminată discriminarea prin care cetățenii români, aflați în străinătate, nu puteau vota la referendum și erau valabile doar voturile exprimate pe teritoriul național.
Sursele citate au mai declarat că unele circumscripții electorale vor fi “redesenate”, pentru ședința de sâmbătă a Guvernului fiind pregătite șase proiecte de hotărâri pentru organizarea referendumului.
Parlamentul a stabilit ca referendumul să fie organizat la 29 iulie.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026