Versiunea completă
Business Hi-Tech

Vrei sa vorbesti la mobil? Fa cativa pasi!

Vrei sa vorbesti la mobil? Fa cativa pasi!

Mihai Musatoiu · 18 octombrie 2005 · 1 min de citit

Furtul de telefoane mobile ar putea deveni in curand o practica inutila, pentru ca micile aparate vor invata sa functioneze numai daca sunt manuite de proprietarul lor legitim. Cel putin asa sustin reprezentantii unei echipe de cercetatori de la Technical Research Center din Finlanda, care au dezvoltat o tehnologie prin care telefonul mobil e capabil sa-si recunoasca stapanul dupa felul in care acesta merge. Tehnologia, a carei functionare se bazeaza pe instalarea unor senzori de identificare a miscarilor, ar putea fi implementata pe viitor si in alte obiecte, precum laptopuri, genti-diplomat sau chiar carti de credit, pentru a preintampina furtul sau folosirea neautorizata a acestora. “In echipament sunt instalati senzori care masoara anumite caracteristici ale miscarilor persoanei. Cand este folosit prima oara, aparatul analizeaza datele de care are nevoie timp de cateva ore, dupa care le salveaza in memorie. Daca ulterior observa nepotriviri cu ceea ce a inregistrat, cere o parola si se inchide automat daca parola nu este introdusa corect. “Oamenii sunt lenesi cand vine vorba sa foloseasca orice necesita un tip de actiune directa”, a spus un membru al echipei de ingineri. In timpul testelor, telefoanele echipate cu senzori si-au recunoscut stapanul de drept in 98% din cazuri.

Citește și