Vremea leului

Incet, dar sigur, romanii au inceput sa vada ca leul reprezinta ceva. Puterea lui de cumparare creste, confruntarea cu euro si cu dolarul ii este deseori favorabila iar acum, in toamna lui 2005, au inceput sa scada si dobanzile la creditele in lei. E drept, apar semne de intrebare si ingrijorari legate de dobanzile la depozitele bancare in moneda nationala, dar fara indoiala ca legile pietei vor impinge lucrurile catre o solutie optima.

A venit asadar vremea leului. Banca Centrala a anuntat-o inca din zorii anului 1998. Atunci le-a spus romanilor: “Mizati pe leu!”. Era momentul trecerii la convertibilitatea de cont curent, ce-i conferea monedei noastre o alta statura, ceva mai impunatoare.

Incepea o noua etapa, avansata. Oferta pe piata valutara a crescut continuu. Tranzactiile au cunoscut intensificari spectaculoase. Numai ca, pe masura ce piata s-a dezvoltat, ratele schimburilor valutare nu au mai mers intr-un singur sens. Adeseori, fluctuatiile au capatat ritmuri neasteptate iar cursurile au devenit tot mai imprevizibile. Cum sunt si acum.

De fapt, cursul este previzibil. Pe termen lung. Cand BNR afirma ca leul se va aprecia, nu are in vedere atat o apreciere nominala, in reprize scurte, cat una reala, de lunga durata. Pe termen scurt, in schimb, ratele nominale urca si coboara desenand un spectaculos zigzag. Neincetata intrerupere de ritm, leul urcand si coborand uneori de la o zi la alta, concomitent cu o dinamica echilibrata a dobanzilor, naruie speranta speculantilor ca, din cauza inflatiei mai mari din Romania, leul se va misca intr-un singur sens: in jos. BNR intervine mai rar, fara sa fie sfidate nici realitatea pietei valutare si nici legile economice. Intr-o situatie data fundamental schimbata fata de anii ?”90.

Incepand din ?”90, patru mari tipuri de seisme au lovit continuu piata valutara. Treptat, am scapat de trei. A mai ramas doar unul.

Primul si cel mai periculos a fost accelerarea inflatiei. E adevarat: unii gandeau ca leul, in cadere, agita preturile. Cand se intampla insa asa, faptul nu era decat efectul bumerangului. Cauza era alta: inflatia, determinata de factori extramonetari, sufla in panzele leului si-i impunea deprecierea. Treptat, balaurului inflatiei i-au fost retezate cele mai multe dintre capete si s-a transformat in dezinflatie.

Al doilea pericol a fost criza ofertei valutare. Convertibilitatea a facut insa ca oferta de valuta

sa-si gaseasca echilibrul cu nivelul cererii de valuta. Acum e invers: oferta copleseste cererea.

Al treilea pericol de seisme: scaderea dramatica a rezervei internationale. Numai ca, dupa trecerea la convertibilitate, rezerva n-a mai scazut, ci a crescut. Ajungand la recorduri istorice.

Ne mai luptam, astazi, doar cu al patrulea pericol: o balanta de cont curent cu deficit in crestere. Balanta deficitara a fost si a ramas o mare problema.

Piata valutara este in prezent inzestrata cu mecanisme viabile, care s-o ajute sa depaseasca starile febrile. Fara indoiala ca pot interveni si factori imprevizibili, care sa schimbe lucrurile. Dar socurile vor fi de mica intensitate si de scurta durata.