Vremuri grele pentru producatorii de miere
Vremuri grele pentru producatorii de miere
Cele patru partide parlamentare din Ungaria au inceput discutiile in legatura cu situatia producatorilor locali de miere, dupa ce Uniunea Europeana a permis importuri mai ieftine si de o calitate inferioara din Asia si America de Sud, scrie The Budapest Sun. Saizeci si cinci de apicultori au demonstrat in centrul Bruxellului impotriva politicii Uniunii Europene pe 29 noiembrie, care a facut ca 70% din productie sa ramana nevanduta. Peter Bross, presedintele Asociatiei Apicultorilor din Ungaria, a inmanat o petitie si o sticla de miere reprezentantilor comitetului pentru agricultura al UE, sperand ca cererile lor vor fi ascultate.
Comitetul a interzis initial importurile de miere din China, pretinzand ca aceasta contine anumite antibiotice. Totusi, cedand presiunii, a permis ulterior importurile, creind o situatie dificila pentru apicultorii europeni.
“Producatorii de miere din Uniunea Europeana se conformeaza unor reguli stricte. Acestea nu se aplica si pentru producatorii din Asia sau America de Sud”, a declarat Bross pentru The Budapest Sun.
Presedintele a estimat ca exportul de miere din Ungaria se va injumatati din cauza ofertei mai ieftine a competitiei. Comerciantii din vestul Europei folosesc miere de salcam din Ungaria pentru a o imbunatati pe cea din China, dar nu mentioneaza procentele pe eticheta.
Daca anul trecut apicultorii obtineau 3,69 de euro pe kilogram, anul acesta sunt platiti cu doar 2.05 de euro, care se pare ca nu acopera cheltuielile. In plus imaginea lor este afectata de calitatea slaba a mierii amestecate.
Asociatia este nerabdatoare sa modifice legile, astfel incat mierea care are o calitate scazuta sa fie clasificata cu gradul doi sau trei, originea mierii sa fie obligatoriu trecuta pe eticheta, iar amestecarea mierii din tari diferite sa fie interzisa.
“Cazul a castigat suportul tuturor celor patru partide, iar parlamentul va cere guvernului sa apere drepturile noastre la Bruxelles”, a declarat Bross.
Productia de miere este parte a unei traditii foarte vechi in Ungaria, unde gratie cantitatii abundente de flori de accacia, productia poate atinge si 16.000 de tone anual. Aproape 80% din totalul productiei este exportat, in special in tari din Uniunea Europeana. Ungaria este, de altfel, pe locul trei in clasamentul producatorilor de miere dintre tarile membre ale UE.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026