Versiunea completă
Analiză

Vreti sa castigati mai mult? Alegeti Zurichul!

Vreti sa castigati mai mult? Alegeti Zurichul!

Miruna Lebedencu · 7 martie 2005 · 7 min de citit

Munciti de va spetiti, dar nu sunteti multumit de situatia financiara. In aceasta situatie aveti doua variante: fie vorbiti cu seful si cereti o marire de salariu, fie alegeti sa plecati din tara. Sansele de reusita par a fi mai mari in cel de-al doilea caz, in conditiile in care exista alte 62 de mari orase in care se castiga mult mai bine decat in Bucuresti.


Capitala Romaniei se situeaza pe locul 63 din 70 intr-un clasament privind salariile realizat de catre banca elvetiana UBS pe baza datelor privind salariile si durata de lucru in cazul a 13 profesii.


Potrivit studiului “Preturi si salarii” elaborat de UBS, in care se compara puterile de cumparare, preturile si salariile din 70 de mari orase ale planetei, cei care lucreaza in Bucuresti primesc un salariu mediu net de 1,3 dolari/ora (1 euro/ora). Venitul net este in scadere cu 7% fata de studiul realizat anterior de banca elvetiana si publicat in august 2003.


Salarii sub cele din capitala Romaniei se platesc in Lagos (1,25 dolari/ora), Manila (1,20 dolari/ora), la Sofia (1,1 dolari/ora), Kiev (1,1 dolari/ora), Nairobi (1 dolar/ora) si Mumbai (0,7 dolari/ora).


Veniturile nete au fost calculate de analistii UBS prin scaderea taxelor si impozitelor din veniturile brute (care includ toate platile suplimentare precum bonusuri, prime de concediu sau venituri din dividende).


Cel mai bine platiti sunt angajatii din patru orase elvetiene, precum si cei care lucreaza la New York, Chicago, Copenhaga si Oslo.

Primul loc in acest clasament este ocupat de Zurich, unde salariul net este de 19,3 dolari/ora. Locurile urmatoare sunt ocupate de Basel (18,4 dolari/ora), Geneva (17,1 dolari/ora), Oslo (16,8 dolari/ora) si Lugano (16,4 dolari/ora).


Analistii UBS remarca faptul ca exista diferente considerabile intre salariile platite in sectorul de stat si cel privat (sau semiprivat). La Moscova si Kiev, de exemplu, persoanele care lucreaza inca in societati detinute de stat sau in domenii bugetare, precum profesorii, castiga considerabil mai putin decat cei care sunt angajati ai unor companii multinationale.


Diferente apar si la nivelul veniturilor pe gospodarii. Astfel, o familie tipica din Rusia, ca si cele din tarile in care se inregistreaza un nivel general scazut al castigurilor, are per ansamblu un venit ridicat datorita faptului ca este compusa din mai multi membri.


Analistii UBS atrag insa atentia asupra faptului ca, in cele mai multe cazuri, veniturile merg in tandem cu preturile, astfel ca orasele in care se castiga mai mult sunt si cele mai scumpe din punctul de vedere al costurilor de trai.


De exemplu, Zurichul, liderul castigurilor, se numara printre cele mai scumpe orase din lume. Bucurestiul intra la categoria orase ieftine, alaturi de Buenos Aires, Kiev si Sofia, preturile de aici fiind de trei ori mai mici decat in Zurich.



Parizienii muncesc cel mai putin


Analistii UBS au incercat sa determine si care este timpul pe care locuitorii celor 70 de orase si-l petrec la locul de munca.


Bucurestenii fac parte din categoria oamenilor muncitori. In Capitala se lucreaza 1.992 de ore pe an (38,3 ore pe saptamana), valoare care plaseaza Bucurestiul pe locul 22 din 70.


Fara sa mai mire pe nimeni, studiul arata ca cel mai mult se lucreaza in statele asiatice. Media pentru aceasta zona este de 2.194 de ore pe an.


Angajatii din Hong Kong, Mumbai, Karachi si Manila petrec mai mult de 2.300 de ore pe an la locul de munca. Recordul absolut este detinut de Hong Kong, unde se lucreaza aproape 2.400 de ore pe an.


Cei care doresc sa aiba mai mult timp liber ar trebui sa aleaga orasele din Europa de Vest, aici media fiind de numai 1.757 de ore lucrate pe an.


Liderii absoluti la aceasta categorie sunt parizienii, care petrec la birou numai 1.561 de ore pe an, cu 837 de ore mai putin decat locuitorii Hong Kongului.


La o saptamana de lucru de cinci zile inseamna ca locuitorii Parisului muncesc in medie sase ore pe zi si primesc un salariu net de 10,1 dolari pe ora.


Parizienii sunt urmati indeaproape de catre lucratorii din Copenhaga si Berlin, cu 1.658 si 1.666 de ore lucrate de an. De altfel, din ultimele douazeci de orase ale acestui clasament, 18 se afla in Europa.


Studiul arata ca media de lucru saptamanala la nivel global este de 42 de ore. Si la acest capitol Europa se situeaza sub medie, cu 39 de ore lucrate saptamanal, in timp ce Asia este net superioara cu 47 de ore (ceea ce inseamna ca media pe lucru pe zi este de 9,4 ore).



Dupa munca si concediu


Angajatii din America de Nord si din Asia trebuie sa-si planifice cu mare atentie vacanta, pentru ca au dreptul la numai 10-15 zile de concediu platit pe an.


Pentru ca lucratorii din Hong Kong petrec atat de mult timp la locurile de munca, evident ca vacanta lor este si cea mai scurta: ei beneficiaza de numai 8 zile de concediu platit pe an. Si asta in conditiile in care media zilelor de concediu la nivel mondial este de 21.


De un concediu peste media mondiala beneficiaza angajatii din Atena. La 1.744 de ore lucrate pe an, vacanta este de 30 de zile. Concediul de o luna de zile este de altfel cel mai mare care se acorda, de el beneficiind lucratorii din Frankfurt, Barcelona, Lima si Rio de Janeiro.


In Bucuresti, concediul platit este de 20 de zile, la fel ca in Miami, Riga sau Seul.


Vecinii si partenerii nostri de integrare, bulgarii, lucreaza cu 168 de ore mai putin decat noi, si au o zi in plus la concediu.



Elvetia, raiul pentru invatatori


Analizand categoriile profesionale, studiul arata ca persoanele care vor sa-si construiasca o cariera in invatamant au cele mai multe beneficii daca lucreaza in Elvetia. Aici un invatator castiga circa 73.000 de dolari pe an brut (adica peste 6.000 de dolari lunar), ceea ce inseamna de peste trei ori mai mult decat media mondiala.


Cel mai rau le este invatatorilor din Kiev, Moscova si Bucuresti, unde salariul anual se situeaza intre 700 si 2.000 de dolari pe an (153 de dolari lunar).


In industrie si constructii se platesc salarii de 30.000 – 40.000 de dolari anual (2.500 – 3.300 dolari lunar). Unde? Evident, in orasele elvetiene si la New York pentru ca la Nairobi, Kiev si Jakarta salariile nu depasesc 1.500 de dolari pe an. Analistii spun ca exista o serie de diferente si in ceea ce priveste abilitatile necesare pentru un job. Astfel, in unele orase, Budapesta de exemplu, in constructii, muncitorii sunt mai bine platiti decat cei cu studii de specialitate si calificati, si asta pentru ca se considera ca lucreaza in conditii grele.


In ceea ce-i priveste pe sefii de departamente, inginerii si product managerii, pentru a castiga bine, acestia trebuie sa faca fata unei fise a postului extrem de incarcata si sa aiba experienta in domeniu. Multi dintre acestia sunt angajati in companii multinationale.


Analistii UBS spun ca este destul de greu sa faca o medie globala a castigurilor pentru aceasta categorie, deoarece ele difera nu numai de la tara la tara, dar si de la oras la oras, chiar si in aceeasi tara. Exista cazuri in care pentru o parte a managerilor veniturile depind de performantele companiei si de contributia managerului la acestea. De asemenea, bonusurile si alte beneficii care se acorda managerilor depind si de marimea companiei in care lucreaza.


Oricum, salariul mediu brut global pentru un product manager ajunge la 39.000 de dolari pe an, in timp ce venitul mediu brut pentru un sef de departament intr-o firma mare din industrie ajunge la 38.000 de dolari anual. America de Nord are cel mai bine platiti product manageri – circa 75.000 de dolari brut pe an.


La capitolul venituri nete, analiza celor 13 profesii arata ca media globala a salariului in cazul unui sef de departament care are in subordine mai mult de 100 de angajati ajunge la 27.132 de dolari pe an. Un product manager castiga in medie 26.900 de dolari/an, in timp ce venitul mediul global pe an in cazul inginerilor ajunge la 22.600 de dolari.


Cele mai mari venituri nete pe an – 80.700 de dolari – le au sefii de departament din Zurich, urmati de cei din Tokio cu 64.200 de dolari. Salariul net pentru aceasta categorie de personal din Bucuresti ajunge la 8.000 de dolari pe an. Desi acestia castiga extrem de putin in comparatie cu cei din Zurich, se poate si mai rau. Astfel, cel mai prost platiti sunt sefii de departament din Mumbai – 3.100 de dolari net pe an – si cei din Moscova – 3.800 de dolari.


Si in privinta inginerilor lucrurile stau aproape la fel. Aceasta categorie profesionala castiga la Zurich 59.400 de dolari net pe an, in timp ce la Bucuresti venitul net ajunge la doar 7.400 de dolari. Cel mai putin castiga inginerii din Moscova – 3.000 de dolari net pe an si cei din Kiev – 3.100 de dolari.
miruna.lebedencu@zf.ro

Citește și