VW, compania cu cel mai mare profit din istoria automobilului
Volkswagen primul constructor european de automobile a anunțat astăzi un profit net de 15,4 mld. euro, mai mult decât dublu în raport cu anul 2010. Este un record în industria de automobile.
Volkswagen primul constructor european de automobile a anunțat astăzi un profit net de 15,4 mld. euro, mai mult decât dublu în raport cu anul 2010. Este un record în industria de automobile.
Criza nu se declină în același fel la toți constructorii de automobile. Și, încă o dată, “modelul german” a fost excepția. Grupul a anunțat astăzi un profit net de 15, 4 mld. euro în 2011, niciodată întâlnit în istorie. Doar Toyota sărise bariera de 10 mld. euro în timpul anilor faști, 2007 și 2008. Lovit de criza economică, de campanile de rechemări pentru revizii ale automobilelor sale și, în sfârșit de tsunami-ul din Japonia, gigantul japonez nu a mai reușit anul trecut același scor.
Și, totuși, cei de la VW nu par mulțumiți și califică rezultatele financiare ca o dezamăgire. Într-adevăr, s-ar părea că rezultatele nu sunt cele așteptate. După creșteri puternice în prima parte a anului, profitul operațional a început să scadă în T4 2011, iar stocul de automobile nevândute s-a dublat, potrivit Reuters.
Profitul operațional din ultimul trimestru a scăzut cu 0,9%, la 2,29 mld. euro, în timp ce media estimărilor analiștilor indica un rezultat de 2,38 mld. euro. Veniturile VW au urcat cu 25,6% în 2011, la 159 mld. euro. Profitul net a crescut de la 6,8 mld. euro în 2010 la 15,4 mld. euro în 2011.
Compania a vândut în 2011 cu 15% mai multe automobile decât în 2010.
Sunt acestea rezultate dezamăgitoare? Doar dacă ești neamț.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026