Wal-Mart crede in Mos Craciun
Cel mai puternic lant de retail din lume, Wal-Mart a trimis recent o scrisoare de Craciun catre Wall Street prin care vroia sa linisteasca spiritele cu privire la vanzarile din perioada sarbatorilor de iarna, relateaza The New York Times. Compania, care a anuntat nu demult cel mai mic profit trimestrial din ultimii patru ani, promite ca o campanie agresiva de marketing va reusi sa ridice vanzaril…
Cel mai puternic lant de retail din lume, Wal-Mart a trimis recent o scrisoare de Craciun catre Wall Street prin care vroia sa linisteasca spiritele cu privire la vanzarile din perioada sarbatorilor de iarna, relateaza The New York Times.
Compania, care a anuntat nu demult cel mai mic profit trimestrial din ultimii patru ani, promite ca o campanie agresiva de marketing va reusi sa ridice vanzarile din perioada Craciunului la un nivel cel putin satisfacator. Retailerul face aceste afirmatii in ciuda facturilor foarte mari la energie, care au afectat considerabil bugetele consumatorilor.
Profitul Wal-Mart pentru al treilea trimestru al acestui an a inregistrat o crestere de numai 3,8%, de la 2,3 miliarde de dolari la 2,4 miliarde de dolari. Conducerea companiei a afirmat ca dezastrele provocate de uragane au implicat o diminuare a profitului de aproape 80 de milioane de dolari. Motivul acestor rezultate slabe a fost cresterea costurilor carburantilor si inchiderea temporara a magazinelor in urma dezastrelor provocate de uraganele Wilma si Rita.
In ciuda acestor inconveniente, H. Lee Scott, directorul executiv al Wal-Mart, s-a aratat foarte optimist. “Chiar si in cazul impactului devastator pe care l-au avut uraganele si cresterea preturilor la energie asupra veniturilor consumatorilor, cred ca ne vom putea bucura de un sezon de iarna foarte bun”, a precizat el.
Previziunile celui mai mare retailer din Statele Unite i-au surprins pe analisti. Acestia din urma si-au exprimat temerile ca vanzarile lente din perioada de refacere a economiei, dupa uraganele Katrina, Wilma si Rita, vor fi urmate de o crestere a volumului de vanzari in perioada sarbatorilor.
Dupa unele neplaceri cu care a fost nevoita sa se confrunte in perioada Craciunului din 2004, cand unii competitori au reusit sa practice preturi mai mici si o selectie mult mai buna a produselor, compania va avea, anul acesta, o abordare mai agresiva.
In acest sens, Wal-Mart a lansat o campanie publicitara in televiziune, presa scrisa si pe Internet pe 1 noiembrie, cu doua saptamani mai devreme decat in mod obisnuit. Mai mult, spoturile publicitare infatiseaza vedete precum Garth Brooks si Destiny”s Child. De asemenea, compania a redus semnificativ preturile pentru a castiga teren in fata competitorilor sai.
Conducerea lantului de magazine a declarat ca aceasta campanie a fost deja primita cu succes in randul clientilor. Vanzarile de jucarii, produse electronice si mobila de interior au inregistrat cresteri o data cu lansarea sa.
Unii analisti privesc cu scepticism declaratia facuta de conducerea Wal-Mart. Bill Dreher, analist in cadrul Deutsche Bank, spune ca aceleasi discounturi au fost practicate de Wal-Mart si in 2004.
Ele s-au dovedit, insa, a fi ineficiente si alti retaileri au profitat de acest lucru.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor destinații europene de nightlife. FACE Club atrage aproximativ 2.000 de vizitatori străini lunarInfo · 13 noiembrie 2026
-
JW Marriott Bucharest Grand Hotel aduce la București cei mai buni barmani de flair din lume pentru Champions Flair Crash 2026Info · 13 noiembrie 2026
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026