Wall Street a deschis în creștere
Acțiunile de pe Wall Street au început tranzacțiile de miercuri în creștere, în urma semnelor unor măsuri urgente de salvare a băncilor cu probleme financiare din Spania, transmite Bloomberg.
Investitorii care așteptau măsuri de stimulare economică în zona euro sunt însă dezamăgiți de comentariile președintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, după ce instituția a menținut dobânda cheie la 1%.
Indicele Dow Jones este în creștere cu 0,72%, S&P 500 cu 0,73%, iar Nasdaq cu 0,9%.
Draghi a avertizat, miercuri, în privința riscurilor în creștere la adresa recuperării economiei zonei euro, iar moneda euro și bursele din regiune au pierdut din creșterile înregistrate anterior discursului șefului BCE.
“Creșterea economică în zona euro rămâne slabă, incertitudinile tot mai mari afectând încrederea și alimentând o amplificare a riscurilor pentru perspectiva economică”, a spus Draghi, citat de Bloomberg.
Euro s-a depreciat cu 0,2%, la 1,2462 dolari, după ce anterior se tranzacționa la 1,252 dolari, potrivit Financial Times.
De asemenea, indicele DAX al bursei germane și-a redus avansul de la 1,6% la circa 0,8%, în timpul discursului lui Draghi.
-
Emisiunea ZF Generația Pilon II: Dan Popovici, CIO BT Pensia Noastră: Pentru a intra la o listare, fondurile de pensii așteaptă un free float de 35-40% și o ofertă de 80-100 mil. euroZF Generația Pilon II · 13 noiembrie 2026
-
ZF LIVE: Unde se blochează proiectele de infrastructură publică? Cum se pot face licitațiile mai repede, astfel încât proiectele publice să se facă mai repede?Info · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026