Versiunea completă
Business Internaţional

Wall Street a deschis în creștere puternică, după summitul UE

Acțiunile de pe Wall Street au început tranzacțiile de vineri în creștere, după ce liderii europeni au convenit la summitul de la Bruxelles un acord care a redus temerile legate de o posibilă prăbușire a băncilor, transmite Bloomberg.

Anca Dumitrescu - Mediafax · 29 iunie 2012 · 1 min de citit

Indicele Standard&Poor’s este în urcare cu 1,5%, Dow Jones cu 1,4%, iar Nasdaq cu 1,7%.

Titlurile Bank of America și Citigroup sunt în creștere cu cel puțin 3,6%, urmând avansul acțiunilor băncilor europene.

Acțiunile Nike au scăzut însă cu 10%, după ce profitul trimestrial al producătorului de articole sportive a scăzut în mod neașteptat, pentru prima oară după 2009.

Liderii UE reuniți joi și vineri la Bruxelles au convenit să înlesnească condițiile în care Spania își va plăti datoriile și să relaxeze criteriile care vor sta la baza unui eventual acord pentru Italia, cancelarul german Angela Merkel cedând teren în fața presiunilor pentru măsuri mai agresive.

Citește și