Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Wall Street a deschis în scădere

Acțiunile de pe Wall Street au început tranzacțiile de marți în scădere cu peste 1%, după ce cancelarul german Angela Merkel a declarat că Germania nu este de acord cu o prevedere din proiectul final al summit-ului de miercuri al Uniunii Europene, transmite Reuters.

Anca Dumitrescu - Mediafax · 25 octombrie 2011 · 1 min de citit

Acțiunile de pe Wall Street au început tranzacțiile de marți în scădere cu peste 1%, după ce cancelarul german Angela Merkel a declarat că Germania nu este de acord cu o prevedere din proiectul final al summit-ului de miercuri al Uniunii Europene, transmite Reuters.

Piața a fost influențată și de rezultatele slabe raportate de unele companii, precum 3M și Netflix.

Indicele Dow Jones a scăzut cu 1,02%, Standard & Poor’s cu 1,22%, iar Nasdaq cu 1,29%.

Merkel a afirmat că Germania este împotriva unei prevederi care susține continuarea folosirii de măsuri non-standard de sprijin de către Banca Centrală Europeană (BCE).

Potrivit unor surse din UE, expresia “măsuri non-standard” se referă la achiziția de către BCE de obligațiuni suverane ale unor țări precum Italia și Spania.

Citește și