Wall Street, la maximul ultimelor cinci luni
Bursa de la New York a închis marți în urcare, la maximul ultimelor cinci luni, datorită creșterii acțiunilor din industria materiilor prime și din sectorul financiar, transmite Reuters.
Bursa de la New York a închis marți în urcare, la maximul ultimelor cinci luni, datorită creșterii acțiunilor din industria materiilor prime și din sectorul financiar, transmite Reuters.
Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,56%, iar S&P 500 a avansat cu 0,89%, în timp ce Nasdaq Composite a câștigat 0,97%.
Acțiunile din industria materiilor prime au fost susținute de raportul grupului Alcoa, al treilea producător de aluminiu la nivel mondial, pentru trimestrul al patrulea al anului trecut. Estimările înaintate de companie au depășit așteptările analiștilor și au propagat un val de optimism privind industria aluminiului.
Totodată, sectorul a fost sprijinit de datele economice din China, care au indicat creșterea puternică a importurilor de cupru.
Bursa din SUA continuă să aibă o traiectorie divergentă față de piețele europene, datorită optimismului generat de datele economice pozitive din ultima perioadă și de rezultatele solide ale companiilor la începutul anului.
Atenția investitorilor ar putea reveni însă asupra crizei datoriilor de stat din zona euro, în funcție de rezultatul emisiunilor de obligațiuni pregătite pentru ultima parte a acestei săptămâni de guvernele din Spania și Italia.
Agenția de evaluare financiară Fitch a calmat într-o oarecare măsură temerile privind zona euro, indicând că nu va retrograda Franța în acest an, de la nivelul de top AAA.
Acțiunile bancare au crescut puternic marți pe Wall Street, cu apoximativ 2%, iar indicele bancar KBW a urcat cu apraope 9% de la începutul acestui an.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026