Wanda Sachelarie Vladimirescu: Autoportret necomplezent

Wanda Sachelarie, o “clasica in viata” a modernismului romanesc, detine la 90 de ani secretul de a nu se autopastisa. Si se mai poate lauda cu performanta de a cumula succesul de critica cu aprecierea colectionarilor. Wanda Sachelarie nu e o fosta celebritate, ci o prezenta de prim-plan a vietii artistice (ultimele expozitii au avut loc in 2005 in frumoasa galerie de arta a Primariei sectorului 2, organizata de Ruxandra Garofeanu si, in acelasi an, la Biblioteca Universitarilor organizata de catre Asociatia colectionarilor).

Sensibila la mirajul abstractiei, dilema majora a generatiei ei si nu numai, Wanda a gasit o formula personala de echilibru, intre retorica formala si nevoia de a se spune pe sine, de a se proiecta in opera. Franchetea ei structurala, vitalismul debordant investesc o pictura care nu abandoneaza figura umana, dar fac din ea un suport al temei generice a miscarii, a dinamismului si energiei interioare. Seria de autoportrete lucide, necomplezente, din care lipseste orice urma de flaterie, ca ultim bastion al preocuparii pentru uman, a condensat in cazul ei o dimensiune introspectiva izgonita din pictura o buna bucata de vreme. Comentata mai ales din perspectiva expresionismului, pictura Wandei a obligat critica la delimitari si clarificari privind concepte esentiale ale modernitatii secolului trecut si mai ales ale remodelarii lor in spatiul romanesc.
Wanda Sachelarie a descoperit pictura inca din adolescenta in casa lui Gheorghe Petrascu. Amintirea lui e si azi prezenta in atelierul ei, unde un mic tablou de Petrascu, alaturi de alte cateva ale unor colegi de generatie, face parte integranta din universul intim al spatiului de lucru pe care fiecare artist si-l construieste “dupa chipul si asemanarea sa”. De la Steriadi, profesorul ei de la scoala de arte bucuresteana, a deprins mai putin o tehnica, cat un sens al libertatii, o incuviintare tacita a despartirii de lectia invatata.
Tot in atelier a supravietuit o lucrare a Wandei, respinsa de la expozitia Flacara, din 1948, prima expozitie sub controlul direct al puterii comuniste. Tabloul, gandit initial ca o banala imagine de targ, proiecteaza in prim-plan o aglomerare de figuri umane cu fizionomii nelinistite, la limita tragicului, care in contextul sperantelor si dezamagirilor de dupa razboi nu sugera catusi de putin optimismul la care impingeau noile comandamente ideologice. Timp de zece ani, Wanda Sachelarie Vladimirescu nu a fost acceptata la expozitiile anuale de stat, fiind practic eliminata din viata artistica, in conditiile in care orice forma de a-ti prezenta public opera disparuse. Daca istoria literara romaneasca s-a ocupat de generatia razboiului, istoria artei e inca datoare la acest capitol.