Versiunea completă
Business Internaţional

Warren Buffett a terminat tratamentul împotriva cancerului de prostata

Al treilea cel mai bogat om din lume, Warren Buffett, a anunțat că a terminat tratamentul cu radiații împotriva cancerului de prostată, cu care fusese diagnosticat în aprilie, potrivit Reuters.

Andrei Cîrchelan · 16 septembrie 2012 · 1 min de citit

Al treilea cel mai bogat om din lume, Warren Buffett, a anunțat că a terminat tratamentul cu radiații împotriva cancerului de prostată, cu care fusese diagnosticat în aprilie, potrivit Reuters.

 

Buffett, în vârstă de 82 de ani, spunea despre diagnosticul lui la vremea respectivă că “(boala) nu îmi amenință viața în niciun fel”. 

 

“E o zi foarte bună pentru mine. Astăzi a fost a 44-a și ultima zi din tratamentul cu radiații”, le-a spus el șefilor unor ziare pe care le cumpărase de curând. 

 

Buffett, care e cunoscut drept cel mai de succes investitor din ultimii 100 de ani, a început tratamente zilnice cu radiații la Nebraska Medical Center la mijlocul lui iulie. Tratamentul l-a împiedicat să călătorească timp de două luni. 

 

Berkshire Hathaway, compania pe care o conduce Buffett, este un conglomerat cu peste 270.000 de angajați. 

 

La sfârșitul lui februarie, Buffett le-a spus investitorilor că a găsit un succesor pentru conducerea Berkshire Hathaway, dar nu a vrut să spună cine e acest succesor, adăugând că nici persoana în cauză nu știe.

Citește și