Yenul se apreciaza, sustinut de cresterea exporturilor
Yenul se apreciaza, sustinut de cresterea exporturilor
Exporturile Japoniei au atins noi niveluri record, crescand cu 7,3 procente in mai, in principal din cauza cererii de telefoane mobile si ecrane plate din China, ajutand la sustinerea celei mai lungi expansiuni economice care dureaza din 1997, afirma Bloomberg.
Exporturile au crescut la 5240 miliarde yeni (48,2 miliarde $) din aprilie, ajustate la sezon, in timp ce importurile au crescut cu 1,5 procente, a declarat ministrul de finante japonez, la Tokyo.
Raportat la dolar, yenul japonez a crescut pe piata londoneza, castigand teren si in fata principalelor valute tranzactionate, dupa comunicatul guvernului care anunta cresterea economica sustinuta. Fata de dolar, yenul s-a apreciat la 108, 87 unitati, fata de 109,97 unitati, cursul de pe piata new-yorkeza. Moneda japoneza ar putea creste la 107,7 yeni/$ in zilele urmatoare, a declarat Paul Mackel, de la ABN Amro Holding B.V. Yenul s-a apreciat si fata de euro, ajungand la 132,01 yeni/euro, de la 132,30. Moneda japoneza s-a apreciat cu 6 procente in raport cu dolarul, de la cel mai scazut nivel din ultimele 8 luni, inregistrat pe 14 mai.
Companiile japoneze, incluzand Matsushita Electric Industrial Co., exporta mai multe componente catre fabricile din China, care la randul lor produc pentru consumul local sau pentru export in SUA, Asia sau Europa. Exporturile japoneze au inregistrat cresteri cu doua cifre in ultimele 11 luni.
“Exporturile catre Asia cresc in valuri, iar China joaca un rol major in aceasta crestere”, a declarat Michael Ivanovitch, presedinte al MSI Global, o firma de consultanta economica pentru investitori.
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026