Zegrean: CC a constatat că referendumul e valid în privința organizării, dar nu a fost cvorum
Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, marți, că CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiția de cvorum.
“A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul”, a explicat Zegrean.
Președintele Curții Constituționale a menționat că președintele suspendat, Traian Băsescu, își va relua în această situație atribuțiile de șef al statului.
Surse oficiale declarau anterior că CC a decis, marți, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea președintelui este invalid, iar Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni.
Conform acelorași surse, decizia a fost luată cu 6 voturi la 3.
Ședința de marți a Curții Constituționale a durat mai puțin de trei ore.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Jensen Huang le-a adus europenilor speranță că pot concura în cursa pentru relevanță în era AI. Miza scandalului Nvidia pentru Europa și Europa de EstBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026