Zei ai locului/ de Ovidiu Pecican

La Sighet, ziua de 31 ianuarie 2011 a adus noutatea inaugurării unui ciclu de întâmpinări artistice așezate sub genericul Dialogul artelor. Artizanul inițiativei este editorul Ioan Mariș, unul dintre mecenații orașului și, de curând, inițiatorul Editurii Valea Verde, care deschide un capitol proaspăt în activitatea de răspândire a culturii scrise prin partea locului.

Orgolioși, oamenii Maramureșului istoric au socotit că statutul de aparență marginală pe care îl dă așezarea pe harta statului nostru Sighetului nu trebuie acceptat pasiv ca marginalitate culturală ori semn de provincialism redundant. Urmarea a fost că la Dialogul artelor, pe lângă o lansare de carte și un microrecital la vioară – pentru ultimul se cuvine menționată violonista adolescentă Raluca Michnea, interpreta plină de prospețime a Baladei lui Ciprian Porumbescu -, oaspeții din Sala Radio, pusă la dispoziție în chip generos de directorul instituției, Dorel Todea, au participat la vernisajul expoziției a doi artiști din două generații diferite.

Grație priceperii curatorului Ioan J. Popescu, pe simeze au atârnat douăzeci de fotografii artistice ale Amaliei Lumei, aflată la distanță de mai multe participări colective și o personală de debutul public de anul trecut, și sculpturile în lemn ale demult consacratului profesionist sighetean Ion Bledea.

Nu întâmplător a așezate sub semnul genericului Deus loci, lucrările artistei menționate surprind sculpturi așezate de decenii și secole prin piețe publice ori firide de pe fațade, chipuri de zeități antice cu trimitere la lumea antică greco-latină, alături de pietrele tombale din cimitirul evreiesc sighetean, roase de intemperii, dar și animate cu forță de verdele vegetației invazive din jur. Două tipuri de locuiri ale prezentului de către trecut, două paradigme ce trimit la efemer și la sacru, două repere ale cotidianului supus fluxului vital și refluxului thanatic se întâlnesc într-o creație în care nu virtuțile sau rafinamentul tehnologic al erei digitalului reprezintă pariul, și nici tentativa arheologică. S-ar zice că oferta Amaliei Lumei se referă mai curând la părăsirea sofisticăriei în favoarea unei priviri directe, vitale și însuflețitoare, capabilă să savureze redescoperirea in situ a detaliului semnificativ și îmbogățitor în ordine spirituală.

La rândul său, Ion Bledea a selectat șase piese de mărime medie, chiar dacă de alură monumentală – cum bine remarca în deschidere curatorul Ion J. Popescu -, obiecte de artă nu atât abstracte, în sugestivele lor forme ondulate, flamboaiante, cât mai curând urmând striațiile, vergeturile și, până la urmă, sugestiile lemnului însuși, în provocarea de a-i releva conținuturile intrinseci fecundate de instinctul formei artistice. Astfel, mâna care sculptează nu rămâne la distanță de obiectul finisat, ci, paradoxal, alege să preceadă nevoia tactilă a privitorului, anunțând ca pe o descoperire priceperea lui Ion Bledea de a transforma fragmentele trunchiurilor vegetale în expresii ale unei sensibilități robuste, dar și suple, adevărată artă de vrăjitor care își iubește și își tratează cu respect vocația.

De observat în treacăt și că faima autorului, câștigată și confirmată prin numeroase expoziții în țară și străinătate (mai ales Franța), nu l-a împiedicat pe acesta să se alăture cu toată disponibilitatea mai tinerei și mai recent sositei în câmpul artei colege a sa.

Deschisă pe durata a două săptămâni, expoziția din Sala Radio a orașului Sighet anunța desfășurări ritmice, de o anvergură ce nu se cuvine subestimată, îmbogățind harta culturală a unui timp socotit – oare de ce? – a fi unul de criză.

OVIDIU PECICAN (n. 8 ian. 1959, în Arad) are o licență în istorie-filosofie și un doctorat în istorie (ambele la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca). Profesor de liceu (din 1985), apoi redactor la Apostrof (1990-1991) și cercetător științific, din 1994 predă la Facultatea de Studii Europene a Universității clujene. Semnează critică literară, critică istoriografică, comentarii filosofice și este realizatorul unor emisiuni televizate. A publicat romane (Eu și maimuța mea, 1990; Razzar, 1998; Imberia, 2006), volume de proză scurtă, teatru, poezie și critică literară. Este autorul unor monografii de istoria culturii (Lumea lui Simion Dascălul, 1998; Hașdeenii, 2002; B.P. Hasdeu istoric, 2003), al Istoriei românilor (2010) și al mai multor culegeri de studii de istorie și europenistică.