Zei, eroi si aliens

La concurenta cu premiera unui nou spectacol regizat de Andrei Serban, s-a produs vernisajul expozitiei Zei, eroi si aliens, conceputa de artista Adriana Elian anume pentru traseul si desenul arhitectural al interioarelor Muzeului de Arta din Cluj.

O suprapunere pe care o anticipasem eronat in favoarea teatrului, uitand sentimentul ratarii a doua seri pe gradenele incomode ale Nationalului, unde acelasi regizor ne-a tintuit vreo trei ceasuri la ultimele lui spectacole, cu furnicaturile, mancarimile si cascaturile aferente unei dezamagiri direct proportionale cu celebritatea sa internationala. Cu siguranta, pentru multi dintre cei prezenti la vernisaj optiunea intre cele doua evenimente a insemnat nu numai sanctionarea arogantei cu care ne-au fost aratate “stralucitoarele haine ale imparatului”, dar si interesul pentru opera unei artiste cu adevarat stralucitoare la fiecare aparitie pe simeze.
De altfel, expozitiile Adrianei Elian au avut intotdeauna o doza de teatralitate inclusa fie prin rezonantele tematice, fie prin constructia lor in jurul unei trame pentru care a corporalizat personaje insolite, puse sa interpreteze partituri sofisticate, atent conduse regizoral. Presupuse prin natura apartenentei la rigoarea staticului, lucrarile sale (si aici ma refer strict la cele picturale, pentru ca operele-actiune-happening fac parte din alt capitol) isi depasesc, prin conceptia plastica si interactiunile orchestrate cu abilitate, conditia de obiecte ale contemplatiei, devenind elementele unui surprinzator, de fiecare data, spectacol dinamic.
Expozitia de acum, a treia in acest an dupa Padurea inocenta de la Galeria Hag, itinerata si la Institutul Cultural Roman din Paris, impartaseste fascinatia pentru arta clasica a Greciei antice rezumata din nou in ipostaze ce contin sugestia unor dezvoltari teatrale: Hermes cu Dionysos si viata lor minunata, Erou de bronz si aripi de staniol, Athena Parthenos (cu coif de emisie receptie), Kouroi cu ganduri de aur, Artemis electrica, Erou rostind vrute si nevrute. Aceste rostiri sunt cvasi-concrete, fiindca alaturate imaginilor gasim cateva texte compuse in aceeasi maniera aparent ironico-poetica, devenite adevarate voci-replici ale personajelor pe care acestea si le adreseaza unele altora si toate la un loc publicului.
Daca neuitata Trilogie a regizorului Andrei Serban a mizat la inceputul deceniului trecut pe exaltarea demonicului si tragismului din teatrul antic grecesc, expozitia Adrianei Elian intoarce privirea spre o Helada a seninatatii adusa parca dintr-o alta lume, pentru care frumusetea in ipostaza ei armonica, subsumata raporturilor numerice care leaga intreg universul, a fost ratiunea fundamentala.