Versiunea completă
Bănci și Asigurări

ZF Bankers Summit ’13: Cum va arăta viitorul bancar?

Ediția din acest an a ZF Bankers va încerca să se uite mai mult în viitor, chiar dacă el în acest moment este încă în ceață, confruntat cu mai multe întrebări decât răspunsuri și cu mai multă prudență și neîncredere decât optimism.

Mirela Turlan · 6 iunie 2013 · 5 min de citit

Sistemul bancar este în al cincilea an de criză, iar bancherii au ajuns să se confrunte acum cu necesitatea restructurării operațiunilor în noul context economic și cu gestionarea creditelor neperformante, a căror nerecunoaștere în primii trei ani de criză s-a întors împotriva lor acum.

Ediția din acest an a summitului ZF Bankers își propune o descriere a situației actuale din sistemul bancar, atât cu părțile bune, cât și cu părțile întunecate, dar mai mult decât atât, să afle care este perspectiva pentru următorii ani: care este modelul de business pentru fiecare bancă, cum se vor adapta schimbărilor clienților – atât la nivel de companii, cât și la nivel de persoane fizice – și care sunt produsele care vor câștiga teren.

Zece șefi de bănci vor discuta această evoluție a sistemului bancar românesc, care în ultimii ani a pierdut foarte mult sânge. O parte din ei au fost la conducerea băncilor și în perioada de avânt economic, când vânzarea de credite era prioritatea pentru câștigarea cotei de piață. Acum, prioritatea este asigurarea surselor de finanțare pentru activitatea curentă și gestionarea portofoliului de credite, unde neperformantele își fac loc.

Bancherii spun că fără o creștere economică, activitatea de creditare nu poate reîncepe. De celalată parte, antreprenorii spun că, fără credite, nu pot să meargă mai departe, având în vedere că această criză le-a secătuit resursele proprii.

Guvernatorul Băncii Naționale Mugur Isărescu cere reducerea dobânzilor la credite, dar bancherii spun că problema este mai degrabă lipsa cererii decât prețul unui împrumut.

În perioada de boom economic și de creditare, pe o stradă erau aliniate una lângă alta cel puțin jumătate din băncile care operează pe piața românească. Acum, o parte din locuri sunt goale, iar mulți bancheri își pun problema dacă modelul tradițional de unitate bancară la vedere mai este viabil, având în vedere că internetul și operațiunile online câștigă teren.

Câte bănci își vor mai permite să aibă sucursale clasice în fiecare oraș? Câte bănci se pot transfera pe internet și cum? Aceste întrebări își vor regăsi răspunsurile poate peste un deceniu, când se va vedea dacă deciziile care se iau în prezent vor fi sau nu viabile.

Criza care macină constant din resursele financiare ale companiilor și populației a schimbat în totalitate comportamentul, oamenii ajungând să urască băncile și să-și dorească să plătească mai repede creditele. Dar în lipsa unei activități de creditare, susținută și sustenabilă, nicio economie nu poate crește și nu poate să recupereze din decalajele față de alte țări.

Dacă economia își revine, vor forța bancherii creditarea pentru a recupera din terenul pierdut în ultimii ani?

Niciun bancher nu are un răspuns în acest moment, având în vedere că deciziile se iau aproape de pe o zi pe alta, în funcție de situațiile care apar. Anul trecut, la ZF Bankers cuvântul de ordine a fost „deleverageing“, adică necesitatea reducerii operațiunilor și a bilanțurilor, având în vedere reducerea finanțărilor de la banca-mamă și scumpirea resurselor.

În acest an, cuvântul de ordine este „recovery“ și regândirea strategiilor legate de operațiuni, produse, management al riscului și HR.

Dar până la urmă, în lipsa unei creșteri economice susținute, care să aducă business nou, bancherii trebuie să se lupte pentru aceeași masă de clienți. Dacă o bancă câștigă un client sau un cont, asta înseamnă că alta pierde. Care vor fi câștigătorii acestei perioade de criză și ce se va întâmpla cu băncile care au pierdut teren? Trebuie să își restrângă activitatea până la nivelul în care își pot susține singure bilanțul?

Pe piață operează 40 de bănci, dar nu este business pentru toate. Cine va rezista și ce se va întâmpla cu celelalte? În ciuda faptului că sunt bănci scoase la vânzare, lista celor interesați este extrem de redusă. Rentabi­litatea investiției într-o bancă, în actualele condiții de afaceri și de reglementări, a scăzut foarte mult. În acest context, cine cumpără și care este rațiunea?

Foarte mulți analiști vorbesc despre băncile de nișă care să finanțeze doar un sector sau un anumit gen de companie. Dar este acesta un model viabil, care poate fi susținut?

Jumătate din economia românească este industrială și de servicii, iar cealaltă jumătate este rurală, unde băncile nu prea calcă, având în vedere că folosirea produselor bancare este aproape nulă.

Riscă vreo bancă să intre acum în zona rurală pentru a încerca să dezvolte și să se dezvolte pe o piață de 8 – 9 milioane de locuitori?

Va avea un efect planul guvernului Ponta de regionalizare cu scopul declarat de a facilita o distribuție mai bună și uniformă a resurselor financiare pentru a reduce decalajele de dezvoltare dintre zone?

Cine va finanța proiectele de infrastructură? Sau salvarea este așteptată să vină de la „fondurile europene“?

Oricum, fără un sistem bancar sustenabil, care să producă profit și să un fie împovărat de credite neperformante, economia nu poate crește.

Cu cât băncile se vor restructura mai repede și vor scoate în afară creditele neperformante, cu atât șansele de a reveni pe plus, la nivelul fiecărei bănci, nu doar la jumătate din ele, sunt mai mari.

Ediția din acest an a ZF Bankers va încerca să se uite mai mult în viitor, chiar dacă el în acest moment este încă în ceață, confruntat cu mai multe întrebări decât răspunsuri și cu mai multă prudență și neîncredere decât optimism.

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 07.06.2013

Citește și