Zidane, discipolul care duminica il poate depasi pe profesorul Platini
In 1984, cand Franta si Portugalia se intalnisera ultima oara la un turneu final, Zinedine Zidane avea 12 ani. Atunci, in semifinala de la Marsilia, Zizou a fost unul dintre copiii de mingi. A stat chiar in spatele portii, urmarind de acolo cum Platini et comp
In 1984, cand Franta si Portugalia se intalnisera ultima oara la un turneu final, Zinedine Zidane avea 12 ani. Atunci, in semifinala de la Marsilia, Zizou a fost unul dintre copiii de mingi. A stat chiar in spatele portii, urmarind de acolo cum Platini et comp. au calificat in premiera reprezentativa cocosului galic pentru ultimul act al unui Euro. Anii au trecut si deunazi a fost randul campionului mondial Zidane sa scrie istorie. Poate nu atat de frumoasa ca aceea de acum 16 ani, cand ai sai ingenuncheasera “nationala” lusitana la capatul a 120 de minute de-a dreptul dementiale, dar ce mai conteaza?
Franta a invins cu 2-1, este in finala de duminica, iar mijlocasul lui Juventus Torino a fost omul meciului. Nu i-a iesit chiar totul, dar era si greu in conditiile unei partide cu o asemenea incarcatura. Insusi faptul ca presa a facut atata tam-tam pe seama duelului sau cu Luis Figo a constituit un balast in plus fata de ceilalti jucatori, lucru usor sesizabil din felul cum s-au miscat amandoi pe teren la inceput. Diferenta s-a facut pe parcurs, cand francezul a reusit in cele din urma sa scape din marcajul lui Vidigal si Costinha in vreme ce Figo a ramas mult sub posibilitati. Pe urma a venit minutul 117, cand Zidane si-a asumat responsabilitatea executarii acelui penalti decisiv. Nu e nevoie sa te duci prea departe cu gandul la ce s-ar fi abatut asupra lui daca rata.
Daca regizorul francezilor a fost eroul semifinalei de la Bruxelles, atunci fundasul Abel Xavier poate fi considerat marele ghinionist al serii de miercuri. Nu mai departe de minutul 90, la scorul de 1-1, fundasul lusitan a fost la un pas de a-si califica echipa in finala. Doar ca lovitura sa de cap a fost scoasa senzational de un Barthez care merita inca de pe acum titlul de cel mai bun portar al turneului. Au venit apoi prelungirile si acel sut al lui Wiltord, pe care l-a scos ajutandu-se de mana. Hent in careu, lovitura de la 11 metri si 2-1 pentru Franta.
Desi limpede, penaltiul acordat de arbitrul austriac Gunter Benko avea sa fie indelung contestat de lusitani. Ei au prins curaj in momentul in care, nesigur, Benko i-a solicitat asistentului slovac Sramka confirmarea. Au urmat scene reprobabile, cu Figo parasind ostentativ campul de joc si Nuno Gomes imbrancindu-l pe “central”, motiv pentru care, ulterior executarii loviturii, a si vazut cartonasul rosu. Nici la conferinta de presa selectionerul portughez Coelho nu parea convins de veridicitatea deciziei. Inainte de a-si anunta demisia din functie, Coelho a spus ca “e pacat ca a trebuit sa se termine asa. Nu stiu daca Xavier a atins sau nu balonul cu mana, dar si asa i s-a tras de foarte aproape, deci nu trebuia sa se acorde penalti”. Aproape insemnand vreo 4 metri! Una peste alta, acest minut 117 a fost cel mai incins al unei partide fara virtuti deosebite, in care doar golurile lui Nuno Gomes (19) si Henry (51) ne-au mai inviorat in fata micului ecran.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026