Versiunea completă
ZF 24

Zidurile unei clădiri administrative din Imperiul Habsburgic, descoperite în Timișoara

Zidurile unei clădiri administrative din perioada Imperiului Habsburgic au fost descoperite în Piața Țarcului din Timișoara, în fața Palatului Dicasterial care găzduiește și Tribunalul Timiș, în timpul lucrărilor de reabilitare a centrului istoric al municipiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pacala Dana - Mediafax · 27 ianuarie 2014 · 3 min de citit

Lucrările arheologice din Piața Țarcului, în fața Palatului Dicasterial, se desfășoară în cadrul unui proiect de reabilitare a centrului istoric al Timișoarei și sunt conduse de arheologul Constantin Inel de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, care a explicat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că, având în vedere întinderea șantierului arheologic, autoritățile timișorene au apelat la arheologi din alte județe.

Potrivit arheologilor, în zona respectivă, în fața Tribunalului Timiș au fost descoperite zidurile a două clădiri. Una dintre acestea a fost construită înainte de anul 1752 și a găzduit administrația locală a Imperiului Habsburgic.

“Prima construcție datează de dinainte de 1752 și aparținea administrației camerale a Imperiului Habsburgic. Despre cea de-a doua construcție, care se află chiar lângă Tribunal, nu avem date, ea nu apare pe vechile hărți ale cetății Timișoarei”, a declarat Constantin Inel.

Potrivit sursei citate, clădirea administrativă a funcționat până în anul 1854, când a început construcția actualului Palat Dicasterial, construcție care a durat până în anul 1860.

De asemenea, pe acest șantier arheologic au fost descoperite fragmente de obiecte de ceramică din secolul al XVII-lea, care vor fi adunate și duse la Muzeul Banatului din Timișoara.

La Muzeul Banatului au fost deja duse mai multe fragmente ale unor obiecte de ceramică de pe șantierul din Piața Sfântul Gheorghe.

Bucățile de ceramică sunt aduse la Muzeul Banatului în pungi, însoțite de câte un bilețel pe care scrie ce reprezintă obiectul respectiv. Angajații muzeului preiau aceste pungi, apoi spală conținutul, iar odată ce obiectele sunt uscate începe restaurarea lor.

Până în prezent, arheologii din Timișoara, care lucrează pe șantierul din Piața Sfântul Gheorghe, un alt loc unde se fac lucrări de reamenajare a centrului istoric, au descoperit un cimitir turcesc, în total fiind scoase la lumină aproximativ 30 de schelete umane. De asemenea, s-au descoperit zidurile unei biserici și ale unei moschei.

În Piața Libertății, s-au descoperit pereții unei băi turcești, un sistem de canalizare, postamentul unei statui, dar și obiecte din perioada ocupației otomane.

Lucrările de reabilitare a centrului istoric au început la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut și sunt realizate de firma Romprest, care va face lucrări de arhitectură, rutiere, de alimentare cu apă și canalizare, rețele de alimentare cu energie electrică, instalații electrice pentru iluminatul public și telecomunicații.

La finalul lucrărilor, programat pentru iulie 2015, zece străzi vor deveni pietonale. În plus, vor fi schimbate aproape în întregime piețele Sfântul Gheorghe, Libertății și Țarcului, excepție făcând Piața Unirii, unde se vor face doar lucrări pentru înlocuirea rețelelor subterane și a pavajului.

Totodată, proiectul prevede și schimbarea mobilierului urban din zonă, iar subsolurile clădirilor istorice ar urma să fie transformate în spații comerciale.

Durata de execuție a lucrărilor este de 21 de luni, iar valoarea totală a proiectului este de 53.005.711,38 lei, la care se adaugă TVA de 12.582.466,32 lei. Din acest total, contribuția eligibilă a Uniunii Europene este de 42.013.145,55 lei, adică 80,35 la sută, cea a bugetului de stat este de 9.228.774,35 lei, adica 17,65 la sută, iar cea a Primăriei Timișoara este de 1.936.120,60 lei. TVA eligibilă este de 12.410.137,20 lei.

Citește și