Ziua Culturii - un simulacru anual? Ca și altele.../ de Stelian Țurlea

De mai mulți ani, în texte diferite apărute la această rubrică, am semnalat fenomenul care în 2011 a căpătat amploare, stârnind, firesc, reacția multor oameni de cultură și a și mai multor oameni obișnuiți. În 2011 s-a sărbătorit OFICIAL, de ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naționale, hotărâtă la finele anului trecut. Ați constatat cumva altceva decât o seamă de manifestări rutiniere, aproape nediferite de cele din alți ani, de parcă trebuia să îndeplinim o obligație și pe urmă să ne vedem de treburile serioase?

Nu spune nimeni că o asemenea zi n-ar fi necesară, chiar foarte necesară, cultura rămânând marca identitară a unui popor. Între atâtea prilejuri de sărbătoare și de manifestări de bucurie, una în plus nu va face notă discordantă. Dar când aproape toate se reduc la festivism și la bifarea unor acțiuni cu care să se împăuneze activiști culturali încă zdravăn înscăunați, imaginea nu poate fi decât de imensă tristețe. O inițiativă salutară s-a înecat, ca mai totdeauna, în zile festive cu discursuri într-o limbă de lemn și manifestări prăfuite, mult prea asemănătoare celor știute din fostul regim. Lucrul cel mai neînsemnat pe care l-ar fi putut face autoritățile ar fi fost să promoveze copios evenimentul (nu s-a întâmplat decât pe ultima sută de metri) și să lanseze acțiuni la îndemâna oricui, în care să atragă categorii diverse, elevi, studenți, tineri, vârstnici ș.a.m.d. – recitaluri de poezie în parcuri și pe stradă, cu promisiunea permanentizării, expoziții și acces promoțional la expoziții, din nou cu promisiunea permanentizării, concerte, donații de cărți școlilor și bibliotecilor sărăcite de criză și încă foarte multe altele. Sunt țări în care, de ziua unui mare cărturar, declarată sau nu a culturii, lumea iese în stradă și sărbătorește cu adevărat, ca în Italia, de ziua lui Dante, de pildă, unde deja s-a creat o tradiție. Sau în Spania, unde, de Sfântul Gheorghe, oamenii își dăruiesc cărți. Ați auzit, la 15 ianuarie, de altceva decât de Festivalul de la Botoșani sau de Gala Tinerilor Scriitori organizată la București cu sprijinul unui primar care de ani buni e prietenul culturii sau de câteva lansări de carte, cele mai multe avându-l în centru pe Eminescu? Firește, au fost excelente și aceste manifestări, dar ele ar fi fost organizate și fără Ziua Culturii, la fel ca în alți ani. Ați ascultat la posturile de televiziune altceva decât certurile futile ale politicienilor de toate culorile? Ați auzit că s-a preocupat cineva de mersul instituțiilor culturale care se răresc și se ofilesc, de teatrele care dispar, de oamenii lăsați pe drumuri? Dacă s-a întâmplat, au fost doar întâmplări, în mod cert fără urmări. Când bugetele culturii la nivel național sau local sunt ca inexistente, când nu sunt legi capabile să sprijine întreprinzătorul care ar investi în cultură (dar se poate, până la un punct, în sport), când nu se face nimic pentru promovarea culturii în afara centrelor urbane mari, când mai nimeni nu știe ce are să se întâmple în cultură a doua zi după Ziua Națională a acesteia, când indiferența e regină, când serbările câmpenești sunt înlocuite prea puțin cu alte manifestări de bun-simț, pare ipocrizie să vorbești despre o zi națională a culturii și toate se reduc la gesturi propagandistice. E posibil să fiu eu prea sceptic, dar, confiscată sau nu de politic, care are în mod prea evident alte interese prioritare, Ziua Națională a Culturii se reduce la un simulacru. Ca multe altele între care ne ducem viața. Sau mă înșel și se vor fi zguduit temeliile și vor răsări cândva niște muguri? STELIAN ȚURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) și filosofie (1976), la București, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă la revista “Lumea”, a condus, după 1989, revistele “Lumea”, “Zig-Zag”, apoi ziarul “Meridian”, după care a lucrat în televiziune, ca șef al departamentului de știri al Antenei 1. Din 1996 lucrează la PRO TV, din 2000 este și editor senior al Ziarului de Duminică. Este autorul a zece cărți de publicistică, zece romane, opt cărți pentru copii și două traduceri. A îngrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociației Editorilor din Romånia (AER) pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociației Scriitorilor din București (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 și Premiul AER pentru roman în 2003.