Zizi in tranzitie (60). Deturnarea

La mijlocul anilor ’90, in revista Zig-zag aparea primul serial umoristic din presa romaneasca postdecembrista. Dupa un deceniu si jumatate, am constatat ca a ramas atat de afurisit de actual, incat am decis sa-l republicam.

Motto: “Cu narcisi, cu crini, cu lotusi,

Timpul cald se-apropie,

Protocolul asta, totusi,

Nu-i decat o copie”

(Dintr-o scrisoare inchisa)

Cautandu-l innebuniti pe Caine prin tot Lilenhammeru’, Luminita si Zizi nu ajunsera sa vada mai nimic din Olimpiada. De gasit, il gasira abia cand se mai rari lumea: schiorii sarbi isi luasera aruncatoarele de grenade, ca aveau o treaba de terminat, patinatorii ex-sovietici se grabeau acasa, ca era coada la reprimirile in partid, hocheistii cehi si slovaci plecasera la o bere (cea de-a 17.865-a), iar cei cativa americani rataciti in Norvegia incercau sa le propuna viguroaselor localnice diferite forme concrete de aplicare a Parteneriatului pentru Pace.

Reintregirea familiei provoca mai multe lacrimi decat episodul ala din “Tanara stapana” in care sunt biciuiti negrii care n-au vrut sa se inscrie in asociatiile agricole.

– Caine! tipa Zizi de se scutura zapada pe toata partia de slalom special.

– Catelusul meu drag! tipa Luminita, atragand privirile unui grup de ziaristi care tocmai se plictiseau.

Caine tipa si el, dar ceva mai retinut. Se imbratisara si se rostogolira prin zapada, fotografiati din toate unghiurile. A doua zi, toate marile cotidiane, de la Washingron D.C. pana la Tandarei, aveau sa titreze pe prima pagina: “Tanara familie din Estul Europei isi regaseste libertatea in lumina flacarii olimpice”, respectiv “Discreditarea imaginii Romaniei prin manifestari publice de zoofilie”.

In aceeasi seara erau in avion, spre Bucuresti. Calatoria decurse lin, fara incidente. O singura data, o englezoaica urlase, vazand coada lui Caine iesind de sub scaun, dar Zizi ii explicase ca el fara catel nu pleaca nicaieri si sa zica mersi ca nu e mort dupa cai.

Si, deodata, cand aeronava se pregatea sa coboare spre Otopeni, un individ cu o privire sticloasa si cu o grenada in mana se repezi la una dintre stewardese:

– Spune-i capitanului sa aterizeze in Piata Victoriei, altfel arunc sandramaua-n aer!

– Bi-bine, dar su-suntem deja in aer! ramase femeia logica, desi ingrozita.

In acel moment, un alt pasager tasni si, cu o singura miscare, il dezarma pe primul. De altfel, se dovedi ca grenada era un ananas usor fezandat. Salvatorul, aplaudat de toata lumea, se apleca spre cocul stewardesei si sopti:

– Sunt Pasarica… Am oprit chestia… Nu avionu’, tampitule, deturnarea! Si acum – se intoarse el spre cetateanul cu ananasu’ – ascult: nume, preunume, data nasterii…

(Vor urma marturisiri cutremuratoare)

tczarojanu@yahoo.com