Versiunea completă
Business Internaţional

"Zona liberă" pe care o construiește China

China lansează o nouă zonă liberă de comerț în Shanghai în acest weekend, într-o mișcare pe care analiștii o consideră extrem de importantă pentru a doua economie mondială, scrie CNN.

Ștefan Stan · 29 septembrie 2013 · 2 min de citit

China lansează o nouă zonă liberă de comerț în Shanghai în acest weekend, într-o mișcare pe care analiștii o consideră extrem de importantă pentru a doua economie mondială, scrie CNN.

Investitorii au fost entuziasmați de anunț, cumpărând multe proprietăți în zonă și crescând prețul acțiunii la orice companie care este etichetată „Shanghai”.

Guvernul Chinei nu a explicat încă la ce se referă schimbarea.

„Nu există detalii reale. Toată lumea vrea să știe ce este, dar în fapt deocamdată avem doar o serie de zvonuri”, a declarat Shaun Rein, director la China Market Research Group, o firmă de consultanță.

În linii mari, zona de 29 de kilometric pătrați, aprobată de Consiliul de Stat al Chinei în august, ar trebui să ușureze afacerile în acea parte din țării.

Interdicțiile pentru investiții străine ar putea fi ridicate în regiune în domenii precum asigurările și sănătate. Beijing-ul ar putea de asemenea să aplice reforme financiare prin ridicarea restricțiilor la dobânzile oferite de bănci, ceea ce ar da o putere mai mare yen-ului și ar încuraja o gamă mai mare de servicii financiare.

Guvernul a publicat vineri un document cu principiile fundamentale ale zonei libere, susținând că va fi promovată reforma și se va încuraja investiția, însă nu au oferit detalii despre tipul de afaceri care va fi vizat.

“Un motiv pentru lipsa detaliilor este că oficialii vor să evite instabilitatea care ar urma după o abordare prea deschisă”, au declarat Mark Williams și Qinmei Wang de la Capital Economics, o companie de cercetare de piață.

Crearea zonei libere de comerț din Shanghai vine într-un punct critic pentru China. Țara este pusă sub presiune de stabilizarea creșterii economice, după ani de boom financiar.

Citește și