Kazahii de la Rompetrol, care controlează Rompetrol Rafinare
(RRC) – compania care deține rafinăria Petromidia au optat pentru
plata cash a întregii datorii de 571 mil. euro în momentul în care
au făcut prima plată parțială de 54 mil. euro în luna august,
susține Sorin Blejnar, președintele Agenției Naționale de
Administrare Fiscală (ANAF).
“Rompetrol putea să convertească obligațiunile în acțiuni, însă a
făcut deja o plată prin care a optat pentru răscumpărarea totală,
deci nu mai are posibilitatea de a opta pentru conversia în
acțiuni, în opinia juriștilor noștri. În cazul în care compania
nu-și plătește restul datoriei, vom trece la executarea silită a
activelor”, a declarat pentru ZF Sorin Blejnar.
La finele săptămânii trecute, ANAF a pus sechestru asigurător
asupra activelor Rompetrol Rafinare, pentru a împiedica vânzarea
acestora.
Rompetrol Rafinare mai are de răscumpărat obligațiuni de 517 mil.
euro până la finele lunii septembrie, însă reprezentanții grupului
Rompetrol au declarat la finele lunii august că nu dispun de
lichiditățile necesare și că vor opta pentru conversia acestor
obligațiuni în acțiuni. Avocații Rompetrol susțin că este posibilă
și o răscumpărare parțială a obligațiunilor, respectiv o conversie
a restului de obligațiuni în acțiuni.
Dacă conflictul va ajunge în instanță, acesta ar putea fi cel mai
mare proces comercial din ultimii 20 de ani. Rompetrol și-a angajat
deja cele mai mari trei case de avocatură de pe piață, NNDKP
(Nestor), Țucă, Zbârcea și Asociații și Mușat și Asociații pentru
reprezentare juridică în acest caz.
“RRC are la acest moment o simplă datorie comercială neajunsă la
scadență, rezultată dintr-o operațiune de emitere de obligațiuni
subscrise de statul român. Mai mult, nici la scadență RRC nu va
avea vreun debit fiscal rezultat din această operațiune, întrucât
RRC îl va stinge prin conversia în acțiuni a obligațiunilor
nerăscumpărate la acea dată. Această modalitate de stingere a
datoriei este clar și neechivoc recunoscută în convenția de
emisiune a obligațiunilor și în legislația specială și deja
clientul nostru a luat măsurile necesare implementării sale. De
aceea, nu există niciun temei pentru instituirea unei măsuri de
asigurare a recuperării unui debit care nu există nici în prezent
și nu va exista nici în viitor”, se arată într-o declarație comună
a avocaților de la NNDKP și Țuca.
Burse - Fonduri mutuale
ANAF: Dacă Rompetrol nu plătește întreaga datorie, vom trece la executarea silită
Fiscul a pus sechestru asigurător pe activele Rompetrol Rafinare (Petromidia) pentru a împiedica vânzarea acestora până la recuperarea datoriei de 517 milioane de euro.