Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) ramburseaza, in luna iunie, TVA in valoare de 775,9 milioane de lei, (184,7 mil. euro), solutionand astfel deconturile cu vechime pana la data de 27 aprilie 2010, a anuntat ieri ANAF.
“In selectia lunii iunie au fost cuprinse, in ordinea vechimii, toate deconturile de TVA, urmand a fi solutionate prin restituire deconturile a caror vechime este de pana la 27.04.2010”, potrivit ANAF.
Astfel, deconturile cu compensare si restituire totalizeaza 662,5 milioane de lei, din care se compenseaza suma de 74,4 mil. lei si se restituie suma de 588,1 mil. lei, cele de compensare integrala insumeaza 110 mil. lei, iar deconturile cu compensare partiala 3,4 mil. lei. Potrivit ANAF, in cazul compensarilor totale sau partiale se solutioneaza toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar in cazul sumelor de restituit, plata efectiva a fost programata in trei transe.
Ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu, a afirmat la inceputul lunii mai ca arieratele statului au urcat la 1,6-1,7 miliarde de lei, de la 1,5 miliarde de lei la sfarsitul anului trecut.
Arieratele bugetului general consolidat au crescut de la 1,08 miliarde de lei in 2008 la 1,5 miliarde de lei in decembrie anul trecut si trebuie sa fie reduse pana la finele acestui an la 480 de milioane de lei, potrivit scrisorii suplimentare din februarie la acordul stand-by incheiat de Romania cu FMI.
De la inceputul acordul stand-by cu Romania, in luna mai 2009, Guvernul a cerut derogare pentru tinta de arierate la fiecare evaluare, nereusind sa se incadreze in valorile trimestriale asumate.