Bursa a crescut foarte ușor, cu 0,17%, pe un rulaj asigurat în proporție de 88% de operațiunile cu acțiunile Fondului Proprietatea (FP), care în prima zi de tranzacționare la BVB au dus lichiditatea pieței la cel mai ridicat nivel din ultimele 11 luni.

Investitorii au realizat în total tranzacții cu titluri reprezentând 2,42% din toate acțiunile Fondului, iar operațiunile au totalizat 213,6 milioane lei (50,1 milioane euro). Astfel, titlurile FP au susținut 88% din lichiditatea pieței de 243,3 milioane lei (57 milioane euro).

Un rulaj mai mare decât cel de marți a fost înregistrat la jumătatea lunii februarie 2010, când operațiunile au cumulat 283,9 milioane lei (68,9 mil. euro). La 15 februarie 2010, s-au realizat tranzacții speciale cu 15,7% din acțiunile Rompetrol Rafinare (RRC), de 248,4 milioane lei (60,3 milioane euro).

La finalul ședinței, titlurile FP erau cotate la 0,6495 lei. Tranzacțiile de marți au fost realizate la prețuri care au variat între 0,602 lei/titlu și 0,675 lei/titlu. Cotația cea mai redusă a fost înregistrată la deschiderea ședinței, iar punctul maxim a fost atins cu puțin înainte de ora 12:00.

Ultimele operațiuni cu acțiuni FP pe “piața gri” au fost realizate în luna decembrie a anului trecut la prețuri care au variat între 0,48 și 0,52 lei/titlu.

Analistul Tradeville Dragoș Dărăbuț crede că prețul acțiunilor Fondului Proprietatea se va stabiliza la un nivel “corect” numai după câteva ședințe.

“Piața are nevoie de mai multe zile, o săptămână sau două, pentru a releva prețul corect al acțiunii FP. Deși am avut astăzi un volum foarte bun de tranzacționare, mai sunt și speculatori/investitori și fonduri de investiții care au stat deoparte așteptând o așezare a prețului pentru a intra sau ieși din piață”, a declarat Dărăbuț.

El a adăugat că după ce prețul acțiunilor FP se va stabiliza la un anumit nivel, aceste titluri vor urma linia generală a bursei.

Acțiunile Fondului au fost în centrul atenției investitorilor încă dinainte de deschiderea ședinței, astfel că piața a scăzut ușor în primele minute. Punctul minim al indicelui general BET-C a fost atins în jurul orei 10:15, când piața era în scădere cu 0,54%.

De la acest moment, cele mai multe acțiuni au revenit la cotații în imediata apropiere a ultimelor cotații de luni.

La închiderea ședinței, primele zece titluri în funcție de lichiditate, incluse în calculul indicelui BET, aveau prețuri în creștere în medie cu numai 0,12%, iar acțiunile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,38% sub nivelul de luni.

Unii investitori au vizat și acțiunile celor cinci societăți de investiții financiare (SIF), astfel că prețurile acestor titluri au crescut în medie cu 1,41%.

În aceste condiții, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluția primelor 25 de titluri în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a încheiat ziua în creștere cu 0,6%.

În topul rulajelor, acțiunile Fondului Proprietatea au fost urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2) și SIF Oltenia (SIF5), cu transferuri de câte 6,5 milioane lei.

La finalul ședinței de la București, bursa de la Paris era în stagnare, piața de la Frankfurt avansa cu 0,3%, iar bursa de la Londra era în scădere cu 0,38%.