Bursa de la București a scăzut cu 0,8%, în linie cu bursele externe, într-o piață în care o tranzacție negociată cu 0,11% din acțiunile BRD, realizată în ultima jumătate de oră, a asigurat 47% din lichiditate.
Majoritatea acțiunilor de la BVB au fost transferate la prețuri ușor sub referință încă din primele minute, investitorii fiind influențați în deciziile de tranzacționare de corecțiile burselor vest-europene.
Ultimele operațiuni cu cele mai lichide zece acțiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la prețuri în scădere în medie cu 0,68%. Corecția indicelui a fost influențată în principal de declinul titlurilor Rom­petrol Rafinare (RRC), care au scăzut cu 4,39%. Standard & Poor’s (S&P) a redus ratingul Rompetrol Group NV la “B”, de la “BĂ”, cu pers­pectivă negativă, în urma sechestrului asigurător instituit de autoritățile române asupra unor active ale subsidiarei Rompetrol Rafinare, dar și pe fondul performanțelor operațio­nale “foarte slabe”.
Titlurile celor cinci societăți de investiții financiare (SIF) au dus indicele BET-FI cu numai 0,39% sub referință.
Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 20,6 milioane de lei (4,8 milioane de euro), sumă cu 67% peste rulajul pieței principale din ședința de marți, de 12,3 milioane de lei (2,8 milioane de euro).

Totuși, lichiditatea de miercuri a fost asigurată în proporție de 47% de transferul negociat cu acțiunile BRD, a cărui valoare s-a ridicat la 9,7 mili­oane de lei.
Dragoș Dărăbuț, analist la Tra­de­ville, consideră că volumele de acțiuni tranzacționate vor crește doar sti­mulate de reintrarea în piață a investitorilor străini, iar aceasta s-ar putea întâmpla numai după ce Ro­mânia va ieși oficial din recesiune.
“Cum piața noastră a fost clădită în mare măsură de investitorii străini, cred că lipsa de interes a acestora este argumentul primordial pentru li­chiditatea scăzută din ultimele luni. Investitorii străini ocolesc piața din România din cauza riscului politic și economic. Investiția pe piețele în curs de dezvoltare implică riscuri mai mari decât plasarea de fonduri pe o piață dezvoltată, iar în perioada aceasta tulbure fiecare își calculează riscul cu mai multă atenție. Investitorii străini ar putea reveni totuși pe piața din România în momentul în care vom ieși, oficial, din recesiune”, a afirmat Dărăbuț.
El a adăugat că variațiile reduse ale cotațiilor îi țin departe de piață pe cei mai mulți speculatori.
“Din ce în ce mai multă lume investește la BVB uitându-se pe gra­fice, tranzacționând pe termen scurt. Însă, de două luni, graficele spun același lucru: «Stai pe tușă», indicele BET încadrându-se între nivelurile 5.060 și 5.300 de puncte”, a mai spus analistul.
Pe plan extern, la finalul ședinței de la București, bursele de la Paris și Frankfurt erau în scădere cu până la 0,7%, în timp ce piața de la Londra era în stagnare.
Totodată, majoritatea burselor din Europa Centrală și de Est înregistrau corecții de cel mult 0,6%, iar bursa din Slovenia avansa cu 1,3%.