Analiștii Noble Securities, firma de brokeraj a grupului polonez Getin Noble Bank, care a intrat de curând pe piața românească, avertizează că prețul la benzină și motorină ar putea fi majorat pentru că scumpirile recent includ doar parțial ultimele evoluții ale prețului țițeiului și cursului de schimb.

“După câteva scăderi în mai – iunie, prețurile carburanților comercializați în România (dependente de prețul internațional al petrolului și de cursul USD/RON) au crescut în luna curentă cu aproximativ 4-4,5%; considerând că în iulie leul a pierdut pe piețele financiare 6,11% în fața dolarului american, iar prețul petrolului a crescut cu 8,29%, reiese că majorarile respective ale prețurilor benzinei și motorinei reflectă încă parțial creșterile din iulie ale celor două componente menționate. Prețurile benzinei și motorinei nu se stabilesc doar după o aritmetică directă raportată la cursul USD/RON și la prețul petrolului, deși depind covârșitor de acești factori; totuși, având în vedere evoluțiile și diferențele menționate anterior, dacă cele două variabile se mențin în aceste intervale, este posibil să urmeze noi scumpiri ale carburanților”, consideră analiștii Noble Securities România.

Ei nu exclud totodată posibilitatea ca jucătorii de pe piața de profil să considere că în lunile trecute evoluțiile cotațiilor internaționale ar fi permis ieftiniri mai mari ale benzinei și motorinei decât cele afișate în acea perioadă la pompe, și să nu mai fie necesară scumpirea suplimentară a carburanților, acesta fiind considerată de analiștii firmei de brokeraj un caz ideal.

“În perioada actuală, prețul petrolului este determinat în principal de echilibrul a trei factori: criza din Europa, ritmul economiei americane și, respectiv, situația din Iran. Panta de scădere a prețului petrolului din aprilie și până către finele lunii iunie a fost foarte abruptă (aproape amintind de anul 2008); situația din Iran nu a cunoscut schimbări majore în această perioadă, iar economia americană a evoluat, în general, în jurul unor parametrii estimați, așa încât reiese că, dintre toți cei trei factori, criza din Europa (în frunte cu Grecia, dar și Spania, Italia, Portugalia) a fost cel mai important și influent, <<doborând>> prețul petrolului cu aproape 30% în intervalul menționat, de la 125,26 dolari/baril la începutul lui aprilie până la 88,46 dolari/baril în 22 iunie, nivel neatins de la sfârșitul anului 2010”, spune Victor Safta, directorul general al Noble Securities.