Raiffeisen a majorat prețul țintă al acțiunilor Transelectrica (TEL) la 12 luni cu 18%, la 25 de lei, datorită rezultatelor financiare solide din primul trimestru, însă a menținut recomandarea “păstrează” deoarece noua estimare este cu numai 10% peste cotația bursieră de referință de vineri.
Vineri, acțiunile Transelectrica au închis la prețul de 22,75 lei, iar luni creșteau cu 1,1%, tranzacționându-se la 23 de lei.
“Veniturile din transport au fost peste estimările noastre datorită cantităților mai ridicate transportate, în timp ce costurile au fost sub așteptări, generând un profit net de două ori mai ridicat decât estimarea noastră, de 161 milioane lei”, se arată în raportul de analiză realizat de Raiffeisen.