Bursa de la București a scăzut cu 0,94%, în linie cu bursele externe, iar tran­zacțiile cu acțiunile Fon­dului Proprietatea (FP) au dominat piața și au dus lichi­di­ta­tea la cel mai mare nivel din ultimele trei săptămâni, respectiv la 65,9 milioane lei.

Cele mai multe titluri de la BVB au deschis ziua în scădere ușoară și au continuat să fie tranzacționate la prețuri apro­piate de ultimele cotații de vineri, în con­dițiile în care în piață au fost intro­du­se ordine pentru volume reduse atât pe partea de vânzare, cât și la cumpărare. “Este posibil ca oferta Petrom să atragă atenția investitorilor străini și asupra altor companii de pe piața locală, dar este greu de spus dacă fondurile mari vor realiza investiții consistente în acțiuni în această perioadă. Contextul actual nu pare cel mai favorabil: indicii americani sunt aproape de maxime și la doar 3% față de nivelul estimat pentru sfârșitul anului, în timp ce rezultatele financiare din al treilea trimestru pentru mai mult de jumătate din companiile americane care se află în componența indicelui S&P1500 au fost revizuite în scădere. Cu alte cuvinte, este greu de crezut că bursa locală va crește dacă pie­țe­le americane se vor corecta în această vară”, a declarat Dragoș Dărăbuț, ana­list la Tradeville.

La închiderea ședinței doar acțiu­nile emise de 14 companii din cele 78 de societăți listate pe principalele patru categorii ale BVB aveau rulaje de peste 100.000 de lei.

Cel mai recent transfer cu acțiunile Fondului Proprietatea a fost efectuat la 0,531 lei, preț în scădere cu 0,93%. Cea mai importantă parte a lichidității a provenit din trei tranzacții prin care au fost transferate 0,4% din acțiunile Fon­dului, pentru 28,8 milioane de lei (6,8 mi­lioane de euro).

Ultimele operațiuni cu cele mai li­chide zece acțiuni au fost realizate la pre­țuri în scădere în medie cu 1,19%. Totodată, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fon­dului Proprietatea, a coborât cu 1,44%.

“Piața locală de acțiuni rămâne atrac­tivă pentru investitorii care au un orizont investițional mai lung, multe companii tranzacționându-se la mul­tipli relativ scăzuți față de cifra de afaceri sau profitul net pe acțiune calculați pe ultimele 12 luni”, a afirmat analistul.

Titlurile OMV Petrom (SNP) au urmat linia generală a pieței și au coborât cu 0,38%, la 0,3975 lei, însă pe un rulaj de doar 300.000 de lei, în prima zi de derulare a ofertei prin care statul vrea să vândă 9,84% din acțiunile com­pa­niei. Cotația de la finalul ședinței de luni este cu 13,6% sub prețul maxim cerut de stat pentru vânzarea pache­tului, de 0,46 lei/titlu.

“De regulă, ofertele de vânzare a unor pachete la companii mari din sectoare precum energie, producție, utilități stârnesc interesul investitorilor instituționali. Aceștia au ocazia să cum­pere un pachet semnificativ la un preț rezonabil, poate chiar mai bun decât dacă ar încerca să cumpere aceeași cantitate din piață”, a mai spus Dărăbuț.

La finalul sesiunii de la București, bursele vest-europene consemnau co­recții de până la 2,3%, în contextul aver­siunii la risc în creștere a in­vestitorilor care se tem că Italia ar putea fi următoarea țară din zona euro care va fi afectată de criza datoriilor suverane.

De urmărit astăzi

  • Titlurile Băncii Transilvania (TLV), la care SIF Moldova a achiziționat vineri un pachet de 22.000 de acțiuni în valoare de 27.100 de lei. Acțiunile băncii au pierdut ieri 1,6% din valoare și au închis ședința la nivelul de 1,21 lei/unitate.

  • Acțiunile Broker Cluj (BRK) care au înregistrat ieri una dintre cele mai puternice corecții de pe bursă, respectiv o depreciere de 5,8% și au revenit în preajma minimelor din ultimul an. Ultima tranzacție cu aceste titluri s-a perfectat la un preț de 0,245 lei/unitate.

  • Evoluția burselor externe în contextul în care a început sezonul raportărilor financiare pe bursa din SUA. La închiderea ședinței de la BVB indicii bursei americane pierdeau 1,5% din valoare, iar cei europeni se depreciau cu peste 2%.