O serie de analiști au început să-și îmbunătățească estimările privind creșterea economică din acest an spre 2,5-3%, având în vedere anul agricol bun și continuarea performanței exporturilor.
O conturare mai clară a noilor prognoze vom vedea probabil după 4 septembrie, dată la care Institutul de Statistică urmează să anunțe evoluția principalelor componente ale PIB în prima jumătate a anului.
La începutul anului majoritatea prognozelor de creștere economică pentru 2013 erau cuprinse în intervalul 0,5-1,6%, iar ulterior au apărut o serie de îmbunătățiri ale estimărilor spre 2 – 2,2%, în urma semnalelor de revigorare a economiei. De la agricultură veștile sunt pozitive până acum. Însă, agricultura foarte bună „maschează“ o performanță semnificativ mai slabă a economiei în 2013 față de 2012, după cum susțin unii analiști.
„Pentru întreg anul 2013 ne așteptăm la o creștere economică de 2,5-3% în contextul în care producția agricolă pare a fi foarte bună. Însă, activitatea economică în celelalte sectoare economice va încetini semnificativ față de 2012 (la circa 1,5% în 2013 față de 2,2% în 2012), anticipează Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank.
Contribuția agriculturii la creșterea economică se înregistrează în principal în trimestrele trei și patru, cel mai mare impact pozitiv urmând să se observe în cel de-al treilea trimestru. Producția de grâu și secară din acest an a ajuns la 7,3 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii opt ani și a doua din ultimii 43 de ani, potrivit indiciilor venite de la Ministerul Agriculturii. Însă, seceta anticipată pentru această toamnă ar putea să diminueze aportul agriculturii la creșterea economică.
Economia a crescut în primul semestru cu 1,7% față de primele șase luni din 2012. În trimestrul al doilea activitatea economică a încetinit la 1,3% față de T2 2012, de la 2,2% în T1 2013, evoluția fiind sub așteptările analiștilor.
„Creșterea economică ar putea accelera în intervalul 2,5-3% în a doua jumătate a anului, ajutată de producția agricolă record și un mic impuls dat consumului privat de scăderea prețurilor“, spune și Eugen Sinca, analistul-șef al BCR.
Primul semestru a „contabilizat“ vești bune de la exporturi și producția industrială, dar și insolvențe și pesimism de la oamenii de afaceri, consumul și investițiile continuându-și declinul. Consumul nu dă semne de revenire în condițiile menținerii creșterii salariilor reale în apropiere de zero și ascensiunii șomajului. Comerțul cu amănuntul – cel mai important indicator al consumului populației – a scăzut în iunie pentru a doua lună consecutiv, ceea ce transmite un semnal descurajator privind revigorarea economiei. Pe ansamblul primului semestru scăderea a fost de 0,4%.
Exporturile vor rămâne unul dintre principalele motoare de creștere în acest an, având în vedere că zona euro – cea mai mare piață pentru exporturile României – a ieșit din cea mai lungă recesiune de după Al Doilea Război Mondial.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.08.2013.