Reprezentanții casei de brokeraj poloneze X-Trade Brokers, prezentă și în România, sunt de părere că bursele ar putea primi o gură de oxigen pe termen scurt dacă în cadrul întâlnirii de astăzi de la nivel înalt din Europa se vor lua decizii importante de susținere a crizei actuale.

Timothy Geithner, șeful Trezoreriei SUA, va participa în premieră la întâlnirea miniștrilor economiei și finanțelor din Uniunea Europeană care va avea loc astăzi în Polonia.

“Mâine (astăzi – n. red.) va avea loc o reuniune foarte importantă la nivel european la care va participa din partea SUA și Timothy Geithner. Cred că prin această participare americanii vor să se asigure că în Europa nu va avea loc un episod de genul falimentului Lehman Brothers și că Grecia nu va fi lăsată să intre în default. La această întâlnire se pot lua decizii importante, de genul suplimentării fondului pentru susținerea stabilității zonei euro (EFSF) și s-ar putea anunța ceva în legătură cu Grecia. Ar fi un semnal pozitiv pentru piețe și ar putea conduce la aprecieri ale burselor, a monedei euro și a activelor riscante”, este de părere Claudiu Cazacu, analist la firma de brokeraj poloneză X-Trade Brokers. El mai spune că situația din prezent de pe piețe este una fără precedent, în condițiile în care SUA și-au pierdut ratingul AAA și statele europene au ajuns la niveluri de îndatorare foarte ridicate care nu le mai permit să susțină economiile.

Potrivit lui Cazacu, un alt eveniment foarte important în perioada următoare de care va depinde evoluția tuturor piețelor este decizia pe care o va lua FMI și Banca Centrală Europeană privind tranșa de ajutor financiar pe care ar trebui să o primească Grecia, o decizie în acest sens urmând a fi luată până la sfârșitul acestei luni.

Analistul X-Trade Brokers spune că un eventual default al Greciei ar aduce pierderi importante în special băncilor franceze, care au cea mai mare expunere pe obligațiunile grecești.

“Ce va fi greu de gestionat este efectul în lanț pe care l-ar putea avea un astfel de eveniment pentru că speculatorii n-ar rata să facă bani mizând pe scăderea euro, a burselor și a acțiunilor bancare. Totodată, există și un efect de feedback față de economii în sensul că atunci când bursele scad se pierde sentimentul de bunăstare, investitorii sunt mai îngrijorați, mai stresați și nu mai consumă la fel de mult”, spune Claudiu Cazacu.

El mai spune că expunerile din sistemul bancar fac ca, dacă într-o anumită zonă să existe probleme, acestea să se transfere către altă zonă și consideră că liderii europeni vor încerca să meargă pe ideea de uniune fiscală pentru a susține zona euro.

“Lupta va fi mai degrabă una politică, în sensul că urmează să se decidă cine va suporta povara datoriilor, creditorii sau țările îndatorate. Problema datoriilor se poate rezolva, dar numai în timp”, spune Cazacu.

X-Trade Brokers (XTB) este cea mai mare casă de brokeraj din regiunea estică a Europei și se adresează pe piața românească cu precădere investitorilor pe piața valutară (Forex), însă intermediază și tranzacții în marjă cu mărfuri sau acțiuni prin intermediul CFD-urilor (contracte pentru diferență – n.r.).