Bursa new-yorkeza (NYSE) a anuntat ca investigatia sa asupra practicilor de tranzactionare ale “specialistilor” bursei nu ancheteaza operatiunile de “front-running”, prin care acestia executa ordinele din contul propriu in functie de ordinele in asteptare care pot influenta pretul actiunilor.
Este prima data cand bursa new-yorkeza respinge oficial folosirea termenului de “front-running”, de cand mass-media a dezvaluit, saptamana trecuta, ca reprezentanti ai bursei investigheaza practicile “specialistilor” (traderii din ringul de tranzactionare care introduc in sistem spre compensare ordinele de vanzare cu cele de cumparare).
Practicile indoielnice ale “specialistilor” au ajuns in atentia publicului si a expertilor de pe Wall Street saptamana trecuta cand NYSE a confirmat ca ancheteaza modul de operare al acestor traderi. Specialistii au locuri desemnate special in ringul de tranzactionare si sunt obligati sa cumpere si sa vanda pachete de actiuni pentru a asigura buna functionare a pietei bursiere.
NYSE a spus ca investigatia sa se concentreaza pe incalcarea “obligatiei negative” a specialistilor, care cere specialistului sa nu se interpuna intre un cumparator si un vanzator care pot tranzactiona titlurile fara intermediar.
Bursa new-yorkeza a subliniat ca in prezent “nimeni nu este acuzat de incalcarea normelor si nu s-au gasit nici un fel de dovezi, iar ancheta noastra este in curs de desfasurare”. De asemenea, in comunicatul bursei se spune ca “nu exista dovezi ca au existat vicii de procedura in cazul actiunilor pe care le verificam”. Presedintele NYSE, Richard Grasso a declarat de nenumarate ori ca increderea publica in pietele financiare este esentiala.