Aparențe, apariții și dispariții
“Afacerea Tănase” s-a desfășurat pe mai multe paliere și a avut resorturi dintre cele mai diverse și mai surprinzătoare. O imagine coerentă și cuprinzătoare a acestei afaceri vom putea avea doar dacă parcurgem fiecare palier în parte, astfel încît să putem descoperi omisiunile din primul plan, cel al evidențelor – de multe ori înșelătoare; să le reconstituim în planul al doilea, cel al derulării efective și complete a faptelor; și să realizăm conexiunile necesare în cel de-al treilea plan, al motivațiilor și cauzelor reale din culisele obscure ale politicii și serviciilor secrete.
Planul percepției publice
Primul plan este cel al faptelor și evenimentelor care au devenit publice la momentul respectiv și au fost mediatizate ca atare. Pe cît de palpitant, pe atît de înșelător, pentru că acest plan determină percepția publicului – în cazul nostru, una falsă, respectiv grav incompletă. Ca să nu mai vorbim de faptul că aspectul senzațional al întîmplărilor a escamotat perfect și cumva de la sine mobilul lor real. Lucru aproape firesc, am putea spune, dat fiind că falsele aparențe sînt însăși natura acestei lumi a disimulării în care ne duce și ne amăgește permanent povestea – totuși adevărată – ce urmează.
Pe acest plan, începutul îl constituie dispariția scriitorului Virgil Tănase în ziua de joi, 20 mai 1982. A doua zi de dimineață, doamna Doina Tănase reclamă la poliție dispariția soțului ei. Primele informații mai consistente despre acest caz apar, în presă și la posturile de televiziune, în ziua de sîmbătă, 22 mai. Se anunță o vară fierbinte.
Agitația este relativ mare, deși detaliile sînt puține și vagi: în acea dimineață de joi, pe la 9 și jumătate, Virgil Tănase plecase de acasă spunîndu-i soției sale că trebuie să se întîlnească cu cineva în zona Jardin du Luxembourg pentru niște traduceri. Din acel moment, nu a mai fost văzut de nimeni. Ziarele titrează: “Dispariția scriitorului Virgil Tănase” (Le Matin); “Misterioasa dispariție a unui scriitor român la Paris” (France Soir); “Scriitorul disident român Virgil Tănase a fost probabil răpit” (Le Monde). Știrea este prezentă pe toate canalele de televiziune. “Virgil Tănase a dispărut de joi dimineață, dispariție pe care poliția o ia foarte în serios”, comentează cunoscutul jurnalist Patrick Poivre d’Arvor la postul de televiziune Antenne 2.
Luni, 24 mai, poliția franceză inițiază o anchetă pentru “reținere ilegală și sechestrare de persoană”. De anchetă se va ocupa un judecător de instrucție pe nume Jean-Louis Debré. În acel moment, Debré nu are nici cea mai vagă idee în ce se bagă și spre ce rol special în această afacere îl vor împinge evenimentele ulterioare. “Tănase în continuare de negăsit”, titrează Le Figaro.
Urmează o sumedenie de speculații despre cauzele dispariției scriitorului român. Cazul devine, în presa franceză, “Afacerea Tănase”. “Misterioasa întîlnire a scriitorului român”, titrează France Soir. Apare însă și insinuarea, răspîndită de Agence France Presse, că Virgil Tănase ar fi un fel de agent al serviciului francez de contrainformații. Tot mai mulți ziariști francezi înclină însă spre teoria răpirii lui Virgil Tănase de către Securitate. “Virgil Tănase: teza răpirii este mai probabilă decît cea a dispariției”, scrie France Soir cîteva zile mai tîrziu. “Strania dispariție a disidentului român. Este posibil ca scriitorul Virgil Tănase să fi fost răpit de serviciile secrete române”, titrează ziarul Le Matin. În acest sens se exprimă fără echivoc și Paul Goma în interviurile pe care i le iau diverse posturi franceze de televiziune. Se face legătura între dispariția lui Tănase și articolul său “Sa Majesté Ceaucescu 1er, Roy Communiste” (“Majestatea sa Ceaușescu I, rege comunist”), publicat cu cîteva luni în urmă, mai precis în ianuarie 1982, în revista de mare tiraj Actuel. Astfel, ziarul Libération din 25 mai titrează: “Virgil Tănase știa ce riscă atunci cînd l-a atacat pe Ceaușescu I”. Iar în săptămînalul L’Express din 28 mai putem citi întrebarea: “Scriitorul român Virgil Tănase s-a făcut oare vinovat de crima de lez-Ceaușescu?”. La fel se întreabă revista Actuel în numărul său din iunie: “Ceaușescu I l-a ucis pe Virgil Tănase?”. Comentariile la adresa lui Ceaușescu devin tot mai dure: “Tănase și bufonul sîngeros”, titrează revista L’Express din 20 august. În articolul respectiv găsim și un subtitlu cu o semnificație deosebită: “Une affaire d’Etat”.
Într-adevăr, “Afacerea Tănase” devenise între timp un caz politic cu implicații la cel mai înalt nivel al statului francez. La 9 iunie 1982, la nici trei săptămîni de la dispariția lui Tănase, președintele François Mitterrand ține o conferință de presă. Tema ei nu este însă dispariția scriitorului român, ci bilanțul primului an de guvernare socialistă în Franța. Importantul eveniment mediatic de la Palatul Elysée îi reunește, într-o sală mare, pe toți reprezentanții marcanți ai mass-mediei din Franța și durează vreo oră și jumătate. Temele abordate atît de președinte, cît și de jurnaliști țin de politica franceză, internă și externă. Asta pînă la ultima întrebare a conferinței de presă, pusă de un jurnalist vădit preocupat de cum vede președintele Mitterrand chestiunea dispariției lui Virgil Tănase. Deloc surprins de întrebare, Mitterrand afirmă foarte categoric că “dacă se va demonstra – ipoteză tragică – că domnul Tănase a dispărut pentru a nu mai reapărea, aceasta va afecta serios natura relațiilor dintre România și Franța”.
Declarația lui Mitterrand face senzație și este amplu comentată și interpretată de presa franceză. În primul rînd, pentru că, în mod normal, un șef de stat nu se implică într-o asemenea chestiune totuși minoră. Și nici nu există, la prima vedere, vreun motiv care să-l oblige cumva pe liderul francez să ia poziție public în acest caz. Apoi, spusele lui Mitterrand au grave implicații politice. Pentru el pare să fie absolut clar cine poartă răspunderea dispariției lui Virgil Tănase: conducerea României, deci Ceaușescu, căruia îi adresează, prin această declarație, un avertisment public fără precedent. În plus, președintele Mitterrand mai spusese: “Nu am neglijat nimic. Este un caz pe care îl urmăresc zi de zi. Repet, nu am neglijat nimic, și-mi veți îngădui să vă spun puțin mai tîrziu care sunt datele certe, pentru care mai am nevoie de puțin timp; vă voi comunica concluzia și o voi face publică, fiți siguri”. Astfel, Mitterrand spune apăsat că este foarte interesat de cazul lui Virgil Tănase, că-i urmărește evoluția zilnic, că a luat toate măsurile care se impun (“nu am neglijat nimic”) și că va face dezvăluiri cuprinzătoare într-un viitor apropiat.
Vom vedea ceva mai tîrziu ce semnificații cu totul speciale ascundeau cuvintele președintelui Franței. Deocamdată, fapt este că declarația lui François Mitterrand transformă “Afacerea Tănase” într-o “Afacere de stat”, și nu mai lăsa practic nici un dubiu: Virgil Tănase fusese răpit de Securitate la ordinele lui Ceaușescu, iar președintele Franței este extrem de vexat de acest afront. Căci Tănase era cetățean francez (din anul 1979), stabilit pe teritoriul Franței, iar acțiunea Securității împotriva unui cetățean francez pe teritoriul Franței constituie un fapt intolerabil, de maximă ostilitate (un act de banditism de stat, cum l-a numit ulterior însuși Virgil Tănase), pentru care România va avea de suportat consecințele.
Va urma
Liviu Tofan – A patra ipoteză. Anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj. Prefață de Andrei Muraru. Postfață de Liviu Turcu. Carte publicată și în ediție digitală.Volum apărut sub egida Institutului Român de Istorie Recentă și a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. În pregătire la Editura Polirom