Potrivit unui raport al Curții de Conturi, în perioada 1990-2011 au fost puse la pământ peste 366.000 de hectare din pădurile României, de pe care au fost tăiate ilegal peste 80 de milioane de metri cubi de copaci. De departe, județele ”campioane” la defrișări ilegale sunt Harghita și Covasna, unde pădurile au fost rase, pur și simplu, de pe zeci de mii de hectare, de o veritabilă mafie a lemnului, patronată și protejată, susțin localnicii, de câțiva cunoscuți lideri UDMR, ajunși rapid multimilionari în dolari și apoi în euro.

Valoarea pagubelor produse economiei naționale depășește 5 miliarde de euro, după cum declara recent ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Varga. Aceasta, conform unui calcul făcut pe baza prețului minim practicat de Romsilva la vânzarea lemnului de foc, de circa 70 euro metrul cub. În realitate, însă, câștigurile mafiei lemnului au fost mult mai mari, poate chiar duble, având în vedere că, în cea mai mare parte, zecile de milioane de arbori tăiați ilegal au fost vânduți la export, ca bușteni sau cherestea, cu 100-150 euro metrul cub.

Citiți mai multe detalii ale reportajului pe gandul.info