Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) va demara în
cele din urmă proiectul de a realiza un site pe care utilizatorii
să poată compara tarifele pentru serviciile de telefonie și
internet de pe piață, după ce instituția a semnat un contract prin
care primește o finanțare nerambursabilă de 886.198 de lei din
fonduri europene. Discuțiile pentru lansarea site-ului au pornit în
urmă cu mai bine de doi ani.
“Semnarea contractului înseamnă startul unui proiect la care lucrăm
de mai mulți ani și care vine să răspundă unei nevoi exprimate în
nenumărate rânduri de utilizatorii finali: aceea de a compara ușor
și rapid ofertele existente pe piață”, a declarat Cătălin
Marinescu, președintele ANCOM.
Finanțarea nerambursabilă obținută este de maximum 886.198,32 lei și a fost acordată ca urmare a depunerii de către ANCOM a proiectului în cadrul Programului Operațional Sectorial “Creșterea Competitivității Economice”.