Licitația prin care statul scoate la vânzare spectrul radio care va permite unui număr de minim patru companii să ofere servicii de comunicații mobile până în anul 2029 a fost astfel gândită încât să acopere diferite situații, inclusiv cea în care unul dintre jucătorii actuali pierde competiția, a declarat Cătălin Marinescu, președintele autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), instituția care gestionează întregul proces.
Având în vedere această situație – posibilă teoretic – ANCOM a introdus în licențe obligații către operatorii câștigători – de a acoperi în 5 ani 60% din populație și obligativitatea de a furniza servicii de roaming național.
“Poate unul dintre operatorii existenți pierde licitația. Trebuie să îi dăm utilizatorului posibilitatea de avea același număr de oferte pe piață”, a spus Marinescu. “Condiția de a acoperi în 5 ani 60% din populație este deja respectată de operatorii actuali. Dar am pus obligația roamingului național în cazul în care un operator străin ar intra în România și nu are rețea”, a explicat el. Întrebat dacă un operator care ar pierde licitația ar fi protejat de ANCOM, în sensul că autoritatea va obliga câștigătorul să preia la un preț corect activele pierzătorului, Marinescu a spus că nu. “Operatorii prezenți acum pe piață au licențe în mai multe frecvențe, pot continua să ofere servicii”.
Operatorii se bat pe o piață de 40 de miliarde de euro pe următorii cincisprezece ani ani.
Caietul de sarcini a fost întocmit intern de echipa ANCOM, fără suportul unor avocați sau consultanți externi. Mecanismul de licitare nu este unul sofisticat, deci operatorii nu au nevoie de luni de zile pentru a se familiariza cu el, a punctat Bogdan Iana, director executiv la direcția de reglementare a ANCOM.
Prima variantă a documentelor necesare licitației, publicate ieri, va ajunge într-o formă finală la începutul lunii mai, estimează ANCOM. Din momentul publicării caietului de sarcini și a anunțului de participare și până la momentul lansării licitației vor trece 7 săptămâni, estimează arbitrul telecom. În luna noiembrie deja statul ar trebui să încaseze banii pentru licențele temporare, cu o valabilitate de 15 luni. Iar în iulie 2013 operatorii câștigători ar trebui să plătească deja licențele pe 15 ani.
Prețul de pornire al celor 56 de blocuri de frecvență pentru comunicații mobile însumează o valoare minimă de 726,8 mil. euro în ipoteza că toate vor fi vândute. Prețul pe fiecare bloc în parte variază între 800.000 și 40 mil. euro, în funcție de perioada de valabilitate, de 15 luni sau 15 ani, vânzarea acestora prin licitație urmând să înceapă la 1 mai. Pentru a se asigura că pe piață vor fi cel puțin patru operatori, ANCOM a impus operatorilor limite maxime la spectrul pe care îl pot deține în frecvența de sub 1 GHz. Practic, dacă niciun operator nou nu va intra în competiție, RCS&RDS va avea șansa de a cumpăra o licență în frecvența de 900 MHz pe un “spațiu” eliberat de Orange și Vodafone.
Licitația are un preț minim de pornire pe fiecare bloc, iar procedura de vânzare duce la creșterea în etape a prețului pentru acele blocuri de ofertă pe care există cea mai mare competiție. Prețul crește până când cererea și oferta se “reglează”.
“Spre exemplu dacă pe frecvența de 800 MHz cererea este de 10 blocuri în timp ce oferta este de 6, atunci valoarea crește. Dacă la noua rundă sunt 9 oferte, valoarea crește iar cu un pas până se ajunge în situația în care cererea de blocuri pe 800 MHz este egală cu oferta, sau mai mică”, a explicat Marinescu.
“Licitația este cea mai bună soluție pentru maximizarea beneficiilor economice și sociale pentru utilizatorii români, prin alocarea și utilizarea eficientă a cât mai multor frecvențe disponibile, respectiv creșterea ofertei de servicii de acces la internet în bandă largă. Autoritatea și-a propus ca prin licitație să stabilească și să obțină valoarea reală a acestei resurse limitate a statului român și să stimuleze concurența, investițiile și inovația pe piața de comunicații. În plus, mecanismul a fost gândit astfel încât să ofere condiții perfect egale atât tuturor jucătorilor actuali din piața românească de comunicații, cât și potențialilor nou-veniți, și va fi consultat la nivel intern și internațional cu maximă transparență și deschidere”, a declarat Marinescu.
Șeful ANCOM a declarat că prețurile de pornire au fost calculate luându-se în considerare diferiți factori, printre care nivelul veniturilor medii pe utilizator. “ANCOM apreciază că nivelurile propuse sunt justificate prin prisma caracteristicilor tehnico – economice ale frecvențelor care fac obiectul licențelor, permit recuperarea costurilor eliberării (evaluate de MapN la 234 milioane euro) și sunt proporționale în raport cu dinamica competitivă și circumstanțele pieței de comunicații din România. În mod particular, valorile propuse țin cont în cel mai înalt grad de criterii obiective precum dimensiunile pieței interne și de veniturile medii pe utilizator (ARPU)”.
Prețurile de pornire au fost propuse de ANCOM, dar vor fi stabilite în final de către Executiv și aprobate printr-o hotărâre de Guvern.
Odată cu această licitație, statul va obliga operatorii să acopere zone unde anul trecut nu exista acces la servicii de comunicații mobile. “Astfel, operatorii care vor câștiga blocuri în banda de 800 MHz și/sau 900 MHz vor avea obligația de a asigura, până la data de 5 aprilie 2015, acoperirea cu prioritate a unui număr de 107 localități pentru fiecare bloc câștigat. Lista acestor localități va fi furnizată de ANCOM și ea conține localitățile din România care nu au aveau nicio acoperire cu servicii de comunicații mobile anul trecut. În plus față de această obligație, până la data de 5 aprilie 2019, acești câștigători vor trebui să asigure acoperirea unor zone locuite de cel puțin 60% din populația României cu servicii de comunicații mobile, prin intermediul infrastructurii proprii.
Operatorii care vor câștiga blocuri doar în benzile de frecvențe de 1800 MHz și/sau 2600 MHz au obligația de a asigura acoperirea unor zone locuite de cel puțin 30% din populația României cu servicii de comunicații mobile, prin intermediul infrastructurii proprii, până la data de 5 aprilie 2019, cel mai târziu”.
Proiectele documentelor licitației pot fi consultate pe pagina ANCOM, persoanele interesate fiind invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la 17 aprilie.
În prezent, benzile de frecvențe cuprinse între 880 și 960 MHz sunt utilizate de Cosmote România, Orange România și Vodafone Românie pentru furnizarea de servicii de telecomunicații de generația a doua (2G) prin tehnologia GSM.
Primele două licențe 2G au fost câștigate la finele anului 1996 de companiile care funcționează în prezent sub denumirile Vodafone România (fost Mobifon) și Orange România (fost Mobil Rom) și au expirat la 31 decembrie 2011. Fiecare din cei doi operatori a achitat 75 milioane de dolari (în două tranșe) pentru utilizarea licenței în ultimii 15 ani.
Guvernul a decis anul trecut să prelungească perioada de valabilitate a licențelor 2G cu un an, până la 31 decembrie 2012. Taxa de prelungire a licențelor a fost de 6,4 milioane de euro pentru fiecare operator.
A treia licență 2G este operată de Cosmote România (fost Cosmorom) și expiră la 5 aprilie 2014. Operatorul a achitat 53 milioane de dolari (în două tranșe) pentru utilizarea licenței.
Cei trei operatori furnizează servicii 2G și în benzile de frecvențe cuprinse între 1.710 și 1.840 MHz.
Vodafone și Orange mai dețin drepturi de utilizare a frecvențelor și în banda de frecvențe de 2.100 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicații mobile de generația a treia (3G) prin intermediul tehnologiei UMTS.
Cele două licențe 3G au fost acordate în anul 2005, prin procedură de selecție comparativă, și au o valabilitate de 15 ani. Taxa de licență s-a ridicat la 35 milioane de dolari, pentru fiecare operator.
Celelalte două licențe 3G în banda de frecvențe de 2.100 MHz au fost acordate la începutul anului 2007, tot în urma unei proceduri de selecție comparative, operatorilor RCS&RDS și Telemobil.
Perioada de valabilitate a ultimelor două licențe 3G expiră în anul 2022. Și în acest caz, taxa de licență s-a ridicat la 35 milioane de dolari, pentru fiecare operator.
Licențele 3G nu fac obiectul licitației pe care ANCOM o va demara la mijlocul acestui an.
Cătălin Marinescu (foto), președintele ANCOM, despre…
Eventualitatea ieșirii unui jucător de pe piață: Poate unul dintre operatorii existenți pierde licitația.
Trebuie să îi dăm utilizatorului posibilitatea de avea același număr de oferte pe piață. Condiția de a acoperi în 5 ani 60% din populație este deja respectată de operatorii actuali. Dar am pus obligația roamingului național în cazul în care un operator străin ar intra în România și nu are rețea.
Cum crește prețul pe frecvențe: Spre exemplu, dacă pe frecvența de 800 MHz cererea este de 10 blocuri în timp ce oferta este de 6, atunci valoarea crește. Dacă la noua rundă sunt 9 oferte, valoarea crește iar cu un pas până se ajunge în situația în care cererea de blocuri pe 800 MHz este egală cu oferta sau mai mică.
Stabilirea prețului de pornire: ANCOM apreciază că nivelurile propuse sunt justificate prin prisma caracteristicilor tehnico-economice ale frecvențelor care fac obiectul licențelor, permit recuperarea costurilor eliberării (evaluate de MApN la 234 milioane euro) și sunt proporționale în raport cu dinamica competitivă și circumstanțele pieței de comunicații din România. În mod particular, valorile propuse țin cont în cel mai înalt grad de criterii obiective precum dimensiunile pieței interne și de veniturile medii pe utilizator (ARPU).