Andreea Esca, prezentatoarea Știrilor Pro TV de 16 ani, a primit de la colegi, pentru că nu are un cont pe Facebook, o broșă handmade cu mesajul “Și eu iubesc România! “, special creată pentru a susține campania “De ce iubesc România?”, demarată de Pro TV.
Andreea Esca a primit broșa cu mesajul “Și eu iubesc România!”, pentru a-l transmite mai departe într-un mod inedit. Pasionată de bijuterii și accesorii, Andreea Esca va purta joi, de 1 Decembrie, broșa special creată pentru a susține campania “De ce iubesc România?”, demarată de Pro TV odată cu împlinirea a 16 ani de la lansare. Accesoriul, în formă de inimă și în culorile roșu, galben și albastru, conține toate elementele profilului de român, pe care fiecare utilizator de Facebook îl poate realiza intrând pe protv.ro.
Cei care sunt prieteni cu Andreea pe Facebook ar trebui să știe că niciuna dintre paginile existente nu este administrată de vedeta Pro TV, pentru că ea preferă comunicarea față în față. “Îmi place contactul direct cu oamenii. Sunt mai de modă veche… dar n-am nimic împotriva Facebook-ului, pentru că pe mulți îi ajută să comunice lucruri importante sau să se regăsească după ani de zile. Și eu mai scriu pe pagina de Facebook a revistei The One”, a mărturisit Andreea Esca.