Românii nu au scăpat de criză nici în 2012 sau cel puțin așa credem și spunem cu toții.

Deși în urmă cu un an, în aceeași perioadă, eram mai optimiști și speram într-un an 2012 plin de reveniri, un an electoral care o să mai reducă din impactul sever al crizei din ultimii ani, treptat semnele unui an mai slab decât ne așteptam au venit.

O iarnă grea, proteste în Piața Universității, trei schimbări de guverne, un referendum de schimbare a preșe­dintelui, două runde de alegeri au dat România peste cap. Sau nu?

Anul acesta, cel puțin în a doua jumătate a anului, cred că nu a fost o zi în care marile rețele de hiper­marketuri și în special cele de supermarketuri să nu anunțe o nouă deschidere.

Peste 220 de magazine au fost deschise în 2012 și nu cred că retailerii ar fi făcut acest pas fără un plan de afaceri bine pus la punct, care să analizeze potențialul și cererea din piață. Iar alte câteva zeci de magazine de haine au fost deschise tot anul acesta.

Asta nu poate decât să ne arate că românii consumă, nu-și țin banii “la ciorap” și cu atât mai puțin la bancă, ci preferă să meargă în Cora, Mega Image, Lidl, H&M și Zara să-și cumpere… orice.

În cartierul în care stau, Mega Image, spre exemplu, are magazine la distanțe de doar 4-500 de metri. Seara când reușesc să ajung într-unul dintre cele trei magazine, mereu este coadă, chiar dacă toate casele sunt deschise. De ce toată lumea spune că încă suntem în criză?

Criza, așa cum mulți au înțeles-o, s-a manifestat și prin reticența oamenilor de a mai cumpăra, fie că e vorba de achiziții mai mari, precum mașini sau case, fie că e vorba de “strâns cureaua” și la achizițiile mici, de obiecte de consum zilnic sau alimente. Să fie așa sau nu? Nu mai contează chiar atât de mult ce creștere economică avem, ce deficit bugetar sau datorie publică încarcă economia, când ieșim la mall și punem ochii pe un palton sau pe o pereche de pantofi.